miercuri, 23 mai 2012

Tablou de cenușă

*Ignoră durerea.
Nu există timp pentru bocete:
Doar lemn pârjolit.

Pere Bessó


E posibil oare să deghizezi cuvintele acolo unde domnește cenușa? Trăim zile surde scriind în caiet; funiginea, fără răgaz, răvășește mantalele noastre. Există oare vreun manual pentru a citi de pe pereți, apoi să te reîntorci la claritatea dicționarelor. Geamuri și uși, ceea ce crepusculul a luat în stăpânire, unghere înfometate de inefabil, furia timpului supurând pești orbi, gropi de gunoi unde se răzlețesc lămpile, beția absurdă a rămășițelor. Vor rămâne, după toate acestea, caiete fără de cimitire, și oftaturi ușoare, fără negei, copii care nu se vor încrede în spini? (Râd, cu adevărat împotriva atâtor țipete. Cu toate că umblă în togă și suflă în cadelniță, nu cred în aceste dureri de oase, nici în falsa esență a atriilor ce ni le-au vândut drept paradisuri ale concordiei. Nu știu dacă într-o zi vom înceta să mai fim imbecili surzi, doar tăcere pentru a muri. Nu știu.)

Cui îi scriu, după toate cele întâmplate, în acest vid de pleoape inutile, pupile amare înfipte în învelișul penumbrei ce le locuiește? Celor care au uitat de zbor, le întorc puterea urii în flăcări, dragostea mea totală, le întorc moina, barele propriilor lor lame. (Noi, iubire, ne naștem pentru dragoste, fie că libertatea o vom plăti cu capul: poate că într-un ungher, în orice ungher, ne vom întâlni cu poemul, cu lumina din spatele umbrelor noastre, dar fericiți de a nu fi sucombat. Fiind încă fugari, claritatea ne aparține, o spune tandrețea ce apare din oglindă, lampa ce arde în drumul călătoriei noastre solitare.)


Poem de André Cruchaga, traducere în română de Andrei Langa
Baratària, 08.V.2012


*****

CUADERNO DE CENIZA

Ignora el dolor.
No hay tiempo para el llanto:
Sólo leña ardida.

Pere Bessó


¿Es posible disfrazar las palabras donde impera la ceniza? Llevamos días sordos escribiendo en el cuaderno; el hollín, sin tregua, aturde nuestras sábanas. ¿Hay algún manual para leer las paredes, volver a la limpidez del diccionario? En ventanas y puertas, el crepúsculo poseso, los colmillos hambrientos de lo indecible, la iracundia del tiempo chorreando peces ciegos, pocillos de escombro donde se enredan las lámparas, la ebriedad absurda del escombro. ¿Habrá, después de todo, cuadernos sin cementerios, y suspiros leves, sin verrugas, niños que no le den crédito a las agujas? (Me río, de verdad ante tanto aullido. Aunque anden escapulario y soplen el incensario, no creo en esos dolores de huesos, ni en la seudo esencia de los atrios que se nos han vendido como paraísos de concordia. No sé si un día dejaremos de ser sordos carneros, sólo silencio para seguir muriendo. No lo sé.)

¿A quién le escribo, después de todo, en este vacío lleno de párpados inútiles, agrias pupilas empozadas en la hiel de la penumbra que los habita? A quienes se olvidaron del vuelo, les devuelvo el poderío del odio en llamas, mi amor total, les devuelvo el fango, las rejas de sus propios cuchillos. (Nosotros, amor, nacimos para el amor, aunque la libertad nos cueste la garganta: quizá en la esquina, en cualquier esquina, nos encontremos con el poema, con la luz detrás de nuestras sombras, pero felices de no haber sucumbido. Aun siendo prófugos, la claridad es nuestra, lo dice la ternura que emerge del espejo, la lámpara que arde en nuestro viaje solitario.)


André Cruchaga
Barataria, 08.V.2012

Un comentariu:

Anonim spunea...

Gracias, Ana. Gracias a Andrei Langa, por darle respiración y vuelo a este poema. Es un verdadero privilegio contar con vuestras amistades.

Abrazos y gratitud, siempre,

André Cruchaga