Laponia

*
De pe înălțimile munților Sarek pot privi pământurile sfinte ale nordului;
câmpiile albe, piscurile ninse,
ținut al celor o mie de lacuri, păduri de mesteacăn, mlaștine solitare,
bărbați fără chip, femei cu voci joase.

Magie eternă pe malul Lacului Irani.
Soarele din miezul nopții îl privesc extaziată,
vocea mea sparge imensitatea gheții,
în noaptea asta de lumină fără moarte sau timp
când soarele e etern în Laponia sacră.

Litania melodiei Sami
îmi vine senină în martie precum în gerar.
Oameni din opt anotimpuri,
peregrini ai zilelor lungi
pe urme de urși, vulpi și reni.

Ținuturi arctice milenare,
sanctuarul tăcerilor
unde se întâlnește prezentul cu trecutul,
nu există ore… timp nu există.


Poem de Elisa Golott, traducere în română de Andrei Langa


*****

LAPONIA

Desde las alturas de las montañas de Sarek puedo mirar las tierras sagradas del norte;
las blancas llanuras, las cumbres nevadas.
lugar de los mil lagos, bosques de abedúles, pantanos solitarios,
hombres sin rostro, mujeres de voces silenciadas.

Magia eterna en la ribera del Lago Irani.
El Sol de Medianoche miro extasiada
mi voz hace eco en la inmensidad del hielo
en esta noche de luz sin muerte ni tiempo
cuando el Sol es eterno en la Laponia sagrada.

La letanía del canto Sami
me llega clara en marzo como en enero.
Gente de la ocho estaciones,
peregrinos de largos días
tras la huella de osos, zorros y renos.

Tierras árticas milenarias
santuario de los silencios
donde se une el presente y el pasado
no existen las horas...no existe el tiempo.


Elisa Golott

În amurgul anilor

*
El privea prin geamul spălăcit
cu pielea învineţită de frig.

Ea, aşezată în fotoliul albastru,
mângâia motanul ce-i dormita în poală.

El în tăcere lăsa privirea
ca să-i zboare printre frunzele copacului de jacaranda
care se frământa furios afară.

Ea înfige pupilele sale în omoplatul bărbatului,
a cărei pasiuni, deja risipite şi anoste, nimic nu provoacă.

El uneşte într-un tot întreg căldura casei
şi umezeala ploii ce cade peste grădină.

Ea se simte scufundată între semiumbră şi visuri.
Din acelea care o fac translucidă şi perfectă.

El se separă de geam
şi cu privirea vagă şi absentă
îşi târâie corpul tomnatic, vidat.

Ea îi surâde la timpul prezent
şi gândeşte în ritmul orelor scurse.

--------

Anii trecuţi i-au sărăcit nopţile
şi zilele i le-au făcut mai întunecate.
Acum doar se uită unul la celălalt ca nişte oglinzi fără memorie,
comunică prin coduri de epocă,
se risipesc în tăceri fade şi incerte.

Rutina existenţei
i-a transformat în corpuri fără de istorie,
cu pleoapele obosite,
metalice şi ruginite.


Poem de Elisa Golott, traducere în română de Andrei Langa


*****

EN EL OCASO DE LOS AÑOS

Él mira por la ventana empañada
con la piel lívida de frío.

Ella, sentada en la poltrona azul,
acaricia al gato que dormita en su regazo.

Él en silencio deja volar sus ojos
por sobre el follaje del jacarandá
que afuera se mece furioso.

Ella aferra sus pupilas en la espalda del hombre
que ya con pasiones dispersas y añosas, nada provoca.

Él se fusiona entre el calor de la casa
y la humedad de la llovizna que cae en el jardín.

Ella se siente sumergida entre la penumbra y los sueños.
Esos que la hacen traslúcida y perfecta.

Él se despega del cristal
y con la mirada vaga y ausente
arrastra su cuerpo otoñal y vacío.

Ella le sonríe en tiempo presente
y lo piensa en pretéritas horas.

--------

Los años han desgastado sus noches
y han oscurecido sus días.
Ahora sólo se miran como espejos sin memorias,
se comunican con códigos añejos,
se desvanecen en silencios desnudos e inciertos.

La rutina de la vida
los transformó en cuerpos sin historias
con los párpados cansados,
metálicos y herrumbrosos.


Elisa Golott