Nocturnă pictată în ulei

*
Apuc pensula şi schiţez corpul tău.
Ochi teribili de gazelă dezbrăcându-mă.
Diverşi şerpi şuerând, devorându-mi braţele.
Gura ta transformându-se
în teribila peşteră a dragostei.
Apuc pensula, te privesc,
te veghez pe şezute,
ca pe ceva ce supraveghează maiestrul.
O anacondă creşte în jungla ta
şi-mi devorează încet intestinele.
Eu, în pielea goală, sunt fragilă,
o sticlă reflectându-te,
o mână de foc mângâindu-te,
nişte buze de tul
ce se distrug, mor în timp ce sărută.
Apuc pensula şi pictez noaptea;
pe corpul meu
şi pe al tău apar luni cu duiumul.
Fac să muţească notele muzicale
şi te chem, în tăcere, pe nume.
Atunci tu îmi pictezi
doi trandafiri izbucnind între sâni.


Poem de Dolors Alberola, traducere în română de Andrei Langa


*****

NOCTURNO AL ÓLEO

Cojo el pincel y dibujo tu cuerpo.
Ojos terribles de gacela desnudándome.
Varias sierpes gimiendo, devorando mis brazos.
Tu boca convirtiéndose
en la terrible cueva del amor.
Cojo el pincel, te tomo,
te vigilo sedente,
igual que se vigila lo cimero.
Una anaconda crece en tu espesura
y roe sagazmente mis entrañas.
Yo, desnuda, soy frágil,
un vidrio reflejándote,
una mano de fuego acariciándote,
unos labios de tul
que se deshacen, mueren al hacer el amor.
Cojo el pincel y dibujo la noche;
encima de tu cuerpo
y de mi cuerpo varias lunas.
Hago callar las notas
y te llamo, en silencio, por tu nombre.
Entonces tú me pintas
dos rosas estallando entre mis pechos.


Dolors Alberola

Fotografie cu velatură

*
(Femeie înecată pe plaja din Tarifa)

Dacă ajungeam astăzi cu un tren.
Dacă ajungeam astăzi dimineaţă, foarte devreme, cu un tren.
Dacă ajungeam astăzi, încărcată, foarte, foarte încărcată,
aproape dezorientată, cu un tren de pasageri.
De pasageri chinezi sau albi precum eu. De teribile bărci amputate.
De avioane căzute, de automobile, pasageri de automobile cu airbag
şi aş fi zis -ca printre altele-:
„Eu sunt fiică de fiică de la fiica de un cineva
descendent direct a lui Averroes
-panteist de asemenea ca bunicul meu-
sau străbunicul al aceluiaşi ascendent de Qahtan Muhammad al-Shaaabi”.

Nu însă. „Să nu zicem. Să nu pronunţăm cumva”.
Nu aş putea să vă spun că numele meu e de descendenţă firească sudică,
filiaţie de carne cu puf,
de draperii pufoase cu sudoare din sud,
de timp al tampoanelor de grăsime de cămilă,
de acoperire a feţei albe-obscure, cu două oglinzi negre precum lunile
pe suprafaţa de pânză, căi de lacrimi ca perlele de alcófar,
de salivare de la aromele emblematice de miel contra vânturilor nordice
de scuipare a cuvintelor la coborârea din trenul acesta,
de scuipare a tăcerii călătorilor albi, negri ca noaptea
atunci când sunt înghiţiţi de mare,
de scuipare în atâtea state, în atâtea demarcaţii
pestilenţiale, cu muşti pe buzele -fără de apă- ale copiilor,
de scuipare în tren.

Dacă aş fi ajuns în astă dimineaţă rece
înfăşurată de cu zori într-un tren.
Dacă aş fi ajuns fără de haine la astă altă extremitate
.......................................sau
cu haina îmbibată de vrerea de a crede
în dumnezeul din nord ori în Al-andalus.


Poem de Dolors Alberola, traducere în română de Andrei Langa


*****

FOTOGRAFÍA CON VELADURA

(Mujer ahogada en la playa de Tarifa)

Si hubiera llegado hoy en un tren.
Si hubiera llegado esta mañana, temprano, muy temprano, en un tren.
Si hubiera llegado, cargada, muy, muy cargada,
extraviada casi, en un terrible tren de pasajeros.
De pasajeros chinos o blancos como yo. De terribles pateras amputadas.
De aviones caídos, de coches, pasajeros de coches con airbag
y os hubiera dicho -casualmente-:
“Yo soy la hija de la hija de la hija de alguien
descendiente directo de Averroes
-panteísta también mi bisabuelo-,
o la tataraalgo del mismo ascendiente de Qahtan Muhammad al-Shaaabi”.

Pero no. “No decir. No pronunciar acaso”.
No podría contaros que mi nombre es normal descendencia del sur,
descendencia de carne con hilachas,
de tapices hilados con el sudor del sur,
de tiempo de tampones de grasa de camello,
de cubrirme la cara blanca oscura, con dos espejos negros como lunas
aflorando del lienzo, sendas lágrimas como perlas de alcófar,
de escupir un cordero de aromas emblemáticos contra el viento del norte,
de escupir las palabras al bajar de este tren,
de escupir el silencio de viajeros blancos, oscuros tal la noche
cuando devoran mar,
de escupir tantos pueblos, tantas demarcaciones
pestilentes, con moscas en los labios -sin agua- de los niños,
con oasis de miedo encendidos de rabia,
de escupir en el tren.

Si hubiera llegado esta mañana fría
envuelta en algún tren de madrugada.
Si hubiera llegado sin ropa a esa otra orilla
........................................o
con la ropa mojada de creer
en el señor del norte o en Al-andalus.


Dolors Alberola