Cărți poștale din Moldova

*
Așa cum eu nu am știut niciodată nimic de mecanică
nici bunelul meu nu-mi înțelege poezia și pasiunea pentru limba română;
presupun că de aia caut, Moldova, într-un atlas
pentru a stabili unde se edita revista Viața Basarabiei începând cu anul 1932.
“Moldova deveni stat independent în anul 1991
odată cu dezintegrarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
și a mai fost parte integrantă din România pe timpul Războiului II Mondial,
când bunica ta muncea la o fabrică de chibrituri
în colonia Obrera“, - îmi zise bunelul pe un ton de istoriograf.
Bunelul meu nu mi-a înțeles niciodată poemele
și nici eu zgomotul motoarelor sale.
Cum era să gândesc la Moldova, dacă mă născusem în Coroneo, Guanajuato?
Ceva se întâmplase în Coroneo dacă se pierduseră toate actele
Registrului Civil. Au zis că pe străbunica mea o chema Crensciana,
însă Anita mea se numea Ana iar sâmbetele după amiază
îmi plăcea să o ascult cum povestea că au reținut-o
pentru port de armă în anii Revoluției.
Bunelul meu stă de două ore adunând și scăzând numere pe un șervețel,
apoi va pleca după pâine și va încălzi apă pentru canarul său.
Satul de unde se trage nu apare nici în google maps.
Acum deschide almanahul la pagina 40
și îl susține cu șervețelul său cernit în stil matematic,
doar spre a-mi spune: “Ce bine scrii despre toate, drăguțo.
E un oraș în apropierea Chișinăului care îmi amintește mult de Coroneo! “


Poem de Beatriz Estrada, traducere în română de Andrei Langa


*****

POSTALES DE MOLDAVIA

Así como yo nunca he entendido nada de mecánica
mi abuelo tampoco entiende mi poesía y mi pasión por el rumano;
supongo que por eso buscó, Moldavia, en un atlas
para ubicar dónde se publica desde 1932 la revista Viaţa Basarabiei.
"Moldavia se hizo estado independiente en 1991
con la desintegración de la Unión de Repúblicas Socialistas Soviéticas
y todavía era parte de Rumania en la Segunda Guerra Mundial,
cuando tu abuela trabajaba en una fábrica de cerillos
en la colonia Obrera", me dice con tono de historiador.
Mi abuelo nunca ha entendido mis poemas
ni yo el ruido de sus motores.
¿Cómo iba a pensar en Moldavia, si nació en una ranchería en Coroneo, Guanajuato?
Algo pasó en Coroneo que se extraviaron todas las actas
del Registro Civil. Dicen que mi bisabuela se llamaba Cresenciana
pero mi Anita se llamaba Ana y los sábados en la tarde
me gustaba escucharla decir que la detuvieron
por llevar parque en los años de la Revolución.
Mi abuelo lleva dos horas sumando y restando números en una servilleta,
luego saldrá por el pan y calentará agua para su canario.
El pueblo de donde viene no aparece ni en google maps.
Ahora abre el almanaque en la página 40
y la sostiene con su servilleta matemáticamente entintada,
sólo para decirme: "¡Qué bonito todo lo que escribes, chula.
Hay un pueblo cerca de Chişinău que me recuerda tanto a Coroneo!"


Beatriz Estrada

Fără mângâiere

*
Prinsă de un fir al pânzei de păiangen
contemplu chihlimbarul
ce parfumează
insectele buimăcite

Se lasă tăcerea și în golul
meridional al cedrilor
se prăbușește ultimul măcăit al rațelor

Urc pe conturul chiparoșilor
și în mersul meu pe profilul său conic mă opresc

Două cercuri perfecte caută că reflecte universul

Suprafața mea are fisuri profunde
precum coaja castanului

Un mediu ambiant violent mă urmărește încă prin
duhoarea vagă ce înnebunește furnicile

Pașii lor ușori sapă labirinturi
și tatonează temelia copacilor

În urma căderii frunzelor
se scurge o sevă crocantă
ce ajunge tocmai până la apă

Acolo se reflectă tăcerea
lividă a stelelor

Chiriecii și broaștele își răspund reciproc
și patima lor e înghițită de toamnă.

Dorința distruge grumazurile cerbilor
și stoarce un lichid călduț ce colorează frunzișul

Coconul agățat al unei omizi
se umezește odată cu trecerea iernii
între timp… căldura dispare
și frigul devine stăpân

Miroase a rășină și a mosc
alunec înspre nimic
nemișcarea mă îmbracă
și ritmul vital
scapă un ultim șopot
în urechile mele… foarte depărtat


Poem de Leticia Garriga, traducere în română de Andrei Langa


*****

SIN ALIENTO

Prendida de un hilo de telaraña
contemplo el ámbar
que perfuma los
insectos retorcidos

Se desata el silencio y en la oquedad
meridional de la sabina
se estrella el último graznido de los patos

Trepo por el contorno del ciprés
y en mi andar por su perfil cónico me detengo

Dos círculos perfectos buscan reflejar el universo

Mi superficie tiene hondas grietas
como la piel del castaño

Un entorno violento me sigue aún entre el
vago hedor que enloquece a las hormigas

Sus pisadas leves cavan laberintos
y palpita el lecho de los árboles

Del caer de las hojas
se desborda un arrope crujiente
que llega hasta el agua

Ahí, se refleja el silencio
pálido de las estrellas

Los grillos y ranas se contestan
y su vaho empapa el otoño

El hambre destroza cuellos de ciervos
y escurre un líquido tibio que tiñe la hojarasca

El capullo colgante de una oruga
se humedece al ritmo del invierno
mientras... se paraliza el calor
y se entume de frío

Huele a resina y almizcle
me deslizo en la nada
la quietud me envuelve
y el ritmo vital
desprende el último susurro
en mi oído... muy adentro


Leticia Garriga

Tihnă

*
E duminică - știm asta –

fiindcă lucrurile strălucesc de la sine
în obișnuința lor de a ne vedea de departe
când stăm apatici și însingurați

În ziua cu a sa efervescență
în care fermentează ananasul
cu gradele de alcool printre vene

Tăcerea își extinde frumusețea
în fisurile ce există înăuntru capului meu
totuși - știm asta – persistă
licărirea memoriei
contemplând lumina amiezii


Poem de Marina Centeno, traducere în română de Andrei Langa


*****

QUIETUD

Es domingo – lo sabemos-

porque las cosas brillan por sí mismas
en su costumbre de vernos desde lejos
cuando estamos apáticos y a solas

En el día con su efervescencia
en que fermenta la piña
con los grados de alcohol entre las venas

El silencio expande su hermosura
en las grietas que existen dentro de mi cabeza
sin embargo –lo sabemos- que persiste
el fulgor del recuerdo
contemplando la luz del mediodía


Marina Centeno

Așteptarea

*
Minutele cad peste umerii mei
ca săgeți de zahăr

Ceasornicul urcă pe pat
în ceașca de cafea
și peste lucrurile intacte

Adun frunzele în grămadă

și înapoiez vântului împunsătura suspinelor
în timp ce seara devastează cu paginile

Hotărâsem să te urmăresc în tăcere
să șoptesc cântecul celor care lipsesc
și să le aflu frigul în fața porților
când se închid dinaintea ochilor mei


Poem de Marina Centeno, traducere în română de Andrei Langa


*****

LA ESPERA

Los minutos caen sobre mis hombros
como dardos de azúcar

El reloj se traslada hacia la cama
al café
y sobre las cosas intactas

Reúno la hojarasca

y devuelvo al viento la estocada de suspiros
mientras la tarde arrasa con las páginas

Decidí perseguirte en el silencio
tararear la canción de los ausentes
y buscarle el frío a las puertas
cuando se cierran frente a mis ojos


Marina Centeno

Murele

*
Ca murele dulci
sunt sfârcurile sânilor ei

Visul nesățiosului amant
delectează până provoacă insomnia

Plăcere reciprocă

Cu degetele
plimbându-i-se prin păr
îi apropie capul de sine

Mișcarea instinctivă
duce în extaz întunericul nopții

În peștera umedă
se varsă un șuvoi

O îmbrățișare de sare
sigilează corpurile

Plăcerea îi închide
pleoapele
iar lengeria păstrează geloasă
amprentele sale


Poem de Leticia Garriga, traducere în română de Andrei Langa


*****

LAS MORAS

Como moras dulces
la punta de sus pezones

Sueño del ávido amante
deleite que agita el insomnio

Placer de dos

Con su dedos
entre el cabello
atrae su cabeza

El movimiento instintivo
lleva al éxtasis la noche

A su húmeda cueva
la alimenta un torrente

Un abrazo de sal
sella los cuerpos

La placidez cierra
sus parpados
y el lino guarda celoso
sus huellas


Leticia Garriga

Jocul de-a faţa şi spatele

*
Doar cuvinte...

Există un joc de litere
în cuvintele noastre

Ghicitoare continuă
în zilele de zăduf
ce se ascund
în semiîntuneric

Litere corporale
ce definesc
orizontul nostru
devenit cuvinte

Metafore şi versuri
ce şoptesc
şi cântă

Litere
senzuale
ce fac vizibilă
tămâia
erotismului
şi cochetează cu
sentimentele

În zilele noastre
se urmăresc
universuri
fără a le ajunge din urmă

Literele fac
noduri şi laţuri

Totul se repetă
şi nu se obosesc
ne revelează

Suntem... Tu şi eu.


Întâlnire

Mi se strânge inima
povara visului

Inima mea
de colibri
palpitează în faza de aşteptare
a bucuriei puternice
care îmi nelinişteşte
sânii

Sub pielea-mi se adăposteşte anxietatea
asta pentru a ne topi într-un corp
încoronat cu săruturi

Se apropie întâlnirea noastră
ne netezim cu limba precum fac pisicile
fără sfială

Narcisul negru
împrumută aroma
şi ne ungem
cu mirosul său

Potirul meu îţi aşteaptă gura
ca să-l cuprinzi
cu buzele-ţi

Mă cutremură respiraţia ta iar
întunericul
îmbracă pleoapele-mi
peste ochi

Portretul nostru de sare
îl păstrează pânza de in
Liniştea
şi roşul din obraji
pătrunde plăcerea noastră...

Bem sidră răcoritoare
pe când linguşelile tale
îmi mângâie auzul
iar mâinile-ţi înţelepte
încep să mă urmărească

Explodează cristalul de la râsetul nostru
şi penetrează toţi patru pereţi
Fereastra închisă
priveşte dunga albastră
de apă marină
pe când tu te veseleşti
fără limită de timp...

Să începem din nou


Dincolo de gelozie

Privire de femeie de după o cuşcă de formă geometrică
acoperită cu stuc

Pradă a cerului şi dominaţia rivalului

Loc fără limite pentru anxietate
bârlogul sexului
parfumat cu busuioc şi rozmarin

Ea îşi aşteaptă rândul în ritual
corpul desfăcut în două

El... o parcurge
cu mâinile sale unse
cu parfum de iasomie
oferindu-i mângâierea lentă

Cu degetele sale
apucă migdala sa umedă şi o frecţionează
parfumând-o cu respiraţia de busuioc

Unguentul cald bronzează litoralul corpului său
şi i se scurge printre picioare
căutând extazul comun

În rafinatul joc ancestral
dincolo de gelozie.


Poem de Leticia Garriga, traducere în română de Andrei Langa


*****

JUEGO DE HAZ Y ENVÉS

Sólo palabras...

Hay un diálogo de letras
entre nuestras palabras

Acertijo sin fin
en los días de hastío
que se esconden
en la penumbra

Letras corpóreas
que definen
nuestro horizonte
vuelto palabras

Metáforas y versos
que cuchichean
y cantan

Letras
sensuales
que develan
el sahumerio
del erotismo
y juegan con
los sentidos

En nuestros días
que se persiguen
infinitos
sin alcanzarse

Las letras hacen
nudos y cadenas

Todo se repite
y no se cansan
nos revelan

Somos... Tú y yo.


Encuentro

Me apresa el alma
el yugo del deseo

Mi corazón
de colibrí
palpita a la espera
del gozo intenso
que alerta
mis pechos

Bajo mi piel se agazapa el ansia
esa de fundirnos en un cuerpo
coronado de besos

Llega nuestro encuentro
nos lamemos felinos
sin frontera

El narciso negro
presta su aroma
y nos ungimos
con su olor

Mi cáliz espera tu boca
que prendes
con tus labios

Me recorre tu aliento y
la oscuridad
viste mis párpados
cerrados

A nuestro diseño de sal
lo guarda el lino

La calma
y el sonrojo en las mejillas
permea nuestro deleite...

Bebemos sidra fresca
mientras tus zalamerías
acarician mi oído
y tus manos sabias
comienzan a seguirme

Estalla el cristal de nuestra risa
y penetra las cuatro paredes
La ventana cerrada
mira el manto azul
del agua marina
mientras gozosos
sin medida de tiempo…

Comenzamos de nuevo


Detrás de la celosía

Mirada de mujer detrás de una jaula geométrica
bordada en estuco
Presa del celo y el dominio de su opuesto

Lugar sin límite para el ansia
guarida del sexo
perfumada de albahaca y romero

Ella espera su turno del ritual
cuerpo abierto en dos

Él... la recorre
y resbala sus manos untadas
del perfume de jazmín
ofreciendo la caricia lenta

Con sus dedos
toma su almendra húmeda y la frota
perfumándola con su aliento de albahaca

El aceite tibio bruñe el litoral de su cuerpo
y resbala entre sus piernas
buscando el éxtasis de ambos

En el exquisito juego ancestral
detrás de la celosía.


Leticia Garriga

Rugăciune pentru Maria Tereza

*
O singură lacrimă,
orele moarte
şi ruptura timpului
pentru trădare.

Intrăm în casa Dumnezeului nostru.
În mijlocul atâteai credinţi se aşează oamenii,
se îndoctrinează, se roagă, cântă,
însă eu pot să îl văd doar pe părintele meu,
împotrivindu-se minuscul
precum o insectă într-o ceaşcă de cafea.

Presupun că e trist,
presupun însă multe lucruri acum
şi-n astă alinare a rugăciunii
sărut fruntea sa pentru a-i spune un neadevăr.

Îi reamintesc de prostia mea făcută dis-de-dimineaţă,
fiindcă faptul de a râde ascunde
frica noastră totală de a-nainta.
El memorează doar ridurile ei de pe chip
şi în momentul suprem, cel mai intim,
închide ochii mamei sale
care şi-acum mai comportă această aromă.

Viaţa insistă să ne alinte
şi vântul continuă să bată
într-o limbă secretă.
O singură lacrimă pentru trădare
şi o mireasmă de trandafir rămasă de la bunica.


Poem de Beatriz Estrada, traducere în română de Andrei Langa


*****

ORACIÓN POR MARÍA TERESA

Una sola lágrima,
las horas muertas
y la fractura del tiempo
por la traición.

Entramos a la casa del señor nuestro dios.
En medio de tanta fe la gente se sienta,
adoctrina, reza, canta,
pero yo sólo puedo ver a mi padre
resistiéndose minúsculo
como un insecto en una taza de café.

Supongo que está triste
pero supongo muchas cosas ahora,
y en el consuelo de la oración
beso su frente para decirle una mentira.

Le recuerdo mi tropiezo en la mañana
porque la risa oculta
todo nuestro miedo a seguir.
Pero él memoriza los pliegues de su rostro
y en el acto más íntimo
cierra los ojos de su madre
que todavía conserva ese aroma

La vida insiste en acariciarnos
y el viento se prolonga
en un idioma secreto.
Una sola lágrima por la traición
y el perfume de rosas de la abuela.


Beatriz Estrada

Un poem de amor

*
Eu dorm în emisfera sudică
acolo unde copacul creşte în voie
şi soarele usucă pielea cu galbenul său

Tu navighezi în marea destinelor
savurezi sarea locurilor lăturalnice
punând în dezordine toate tăcerile mele

Goleşte noaptea
şi mi-o toarnă în conducta activă a libidoului
Deschide rănile
cu sabia de lumină şi infinit

Dalta ta mă dezarmează
şi fac o piruetă sub loviturile ciocanului
pentru că ajungi periodic la orologii
în cearcănele ce apar improvizate
prin insomnia înăbuşitoare

Legată mă îndrept spre pericol
pe curba închisă a exilului tău

Menoree a lunii
se face drumul

un veac de zbucium al marii se scaldă în râu


Poem de Marina Centeno, traducere în română de Andrei Langa


*****

UN POEMA DE AMOR

Yo duermo en el sur
donde el árbol crece desprovisto
y el sol rompe la piel con su amarillo

Tú navegas el mar de los destinos
paladeas la sal de los rincones
desordenando todos mis silencios

Vacíame la noche
en el labriego ducto de mi libido
Abre las llagas
con espada de luz y de infinito

Tu cincel me desarma
y me vuelvo cabriola en el martillo
porque llegas variable a los relojes
en las ojeras que surgen de improviso
por el insomnio húmedo

Sujeta voy hacia el peligro
por la curva cerrada de tu exilio

Menstrúan lunas
se prepara el camino

un sigilo de mar se revuelca en el río


Marina Centeno