Zbuciumând vocea

*
S-au… dus

Frunzele verzi ale primăverii
cu bucuria lor cea mai naivă… și mai naturală
…s-au dus

Cum să aștept să renască din nou
dacă iată că nu mai am frunze
în copacul tomnatic despre care scriu?

Fâlfâie frânte
speranțele naive încă prin a fi liberale,
iluziile prin a fi prozaice, lozincarde sau denaturate,
adevărurile disimulate ce se prefac
în gogoașe înveșmântate cu resturi vegetale,
crisalidă din lichide amare de prin utere
găurite, goale și fără de substanță

Of… falsitatea fărâmițată într-o pădure tăiată
putrezind în parte printre inimi și litere

Of, divinitatea cuvântului simplu prin întuneric, neprotejată,
pe jumătate ștearsă
pentru a nu ajunge a fi din fericire, de tot, crucificată.

Nu mă supără stivele îndrăgostite de verbe,
nici duzinile învălmășite de penițe uscate la vârf
în blestemata și reverberata limbă ținută sechestru în spirit trapens

Deja nu voi mai avea șansa să plâng în tăcere
și nici să prind vreo noemă, anonimă, solidarizată
și fără vreun semn, împrăștiind lumina pe drumuri mari și cărări
Deja nu voi mai apărea niciodată prin transparentă
parte din umbra acelui poem clandestin și disimulat

Deja nu voi renaște orfană
nici mamă, mamă vitregă et magistra
născând versuri și solilocuri sterile

Deja nu voi fi următorul capitol final
al literaturii celei mai deziluzionate și fără vigoare,
exagerată în mod solemn și mediocră
deoarece sunt, astăzi, poet care agonizez fără poezie
și apar semănată printre pagini udate
de uitarea mirositoare fără de fruct, fertilizant sângerând și muțenie,
împotriva abia răsăritei și maltratatei… renăscutei semințe


Poem de Rosa Iglesias, traducere în română de Andrei Langa


*****

AGONIZANDO LA VOZ

Se han ...ido
Las hojas verdes de la primavera
con su alegría más inocente...y más natural
...se han ido

¿ Cómo esperar a que renazcan de nuevo
si ya no me quedan más hojas
en el árbol otoñal del que escribo ?

Aletean rotas
las esperanzas aún aniñadas de ser liberales,
las ilusiones de ser escritores, pancartistas o placebos,
las insinuadas verdades que se están devolviendo
capullo acorazado de broza,
crisálida de hieles amargadas ende úteros
ahuecados, vacíos y hueros

Oh... la falsedad sectarizada en un bosque talado
pudriéndose medio verdad entre corazones y letras

Oh la divinidad de la palabra sencilla a oscuras, indefensa,
medio borrada
para no llegar a ser falazmente, del todo, cristicamente aniquilada

No me cabrán los manojos enamorados de verbos,
ni las docenas amalgamadas de plumas segadas
en la maldita y reverberada lengua clausurada trapense en secuestro

Y ya no tendré más oportunidad de revolverme a llorar en silencio
ni de agredirme vocablo, sin nombre, solidarizado
y sin huella derrochándose luz entre trasiegos y trochas

Ya no seré nunca más al trasluz
parte mortecina de aquel clandestino y solapado poema

Ya no renaceré huérfana
ni mater, madrastra et magistra
pariendo versos y soliloquios estériles

Ya no seré el próximo capítulo final
de la literatura más desilusionada y marchita,
solemnemente exagerada y mediocre

porque ya soy, hoy, y me agonizo poeta sin poesía
y me acontezco sembrada entre páginas llovidas
de olvido fragante sin fruto, fertilizante sangrado y mudez,
contra la incipiente y maltratada... rediviva semilla


Rosa Iglesias

Scufundaţi

*...Pentru prietena mea Ana...

Tu ştii, desigur, cum e să agonizezi în mare

Cum
- atunci când urlă vântul -
ritmul aerului
e asemenea dispariţiei subtile
a unui eveniment anonim până la agonie

Oare tu nu vezi cum timpul
trece grăbit în favoarea viitorului
şi în contra faptelor de neuitat ale trecutului?

Suflete şi cugete, spirite şi spaţii goale
încearcă să-şi recupereze materialitatea
prinsă în pânza visurilor irealizabile şi fără de scop

Azi simt prea departe
acea mână amabilă ce mângâia mâna mea,
acele degete lente şi senzitive
ce netezeau, cu gingăşie, pletele mele

Uit acea ignoranţă fericită
a rebelilor suferinzi şi a exilaţilor nenorociţi

Memoria iminentă, precum razele luminiscente
şi bliţurile, imortalizează în mod curios
veridicitatea instantanee a vreunui moment de vârf

Existăm... şi ne lăsăm în vâltoarea voinţelor

Tu ştii, desigur,
cum adică e să agonizezi în mare
fără şanse, fără îndurare şi fără salvare

Scufundaţi


Poem de Rosa Iglesias, traducere în română de Andrei Langa


*****

HUNDIDOS

... Para mi amiga ANA ...

Tú ya sabes cómo se agoniza en el mar

Cómo
- cuando el viento grita -
el ritmo del aire
es la evanescencia sutil
de un acontecimiento agónicamente anónimo

¿ No ves, acaso, cómo el tiempo,
corre apresurándose a favor del futuro
y en contra del imborrable pasado ?

Almas y mentes, espíritus y vacíos
intentan recuperar su materialidad
anclada en sueños irrealizables sin meta

Hoy siento muy lejos
aquella mano amable que acariciaba la mía,
aquellos dedos pausados y sensibles
que atusaron alguna vez, amorosamente, mis cabellos

Olvido aquella ignorancia feliz
de los insumisos padeceres y las desterradas desdichas

Memoria inevitable, que como rayos lumínicos
y flashes, congelan curiosos
la veracidad instantánea de algún álgido momento

Existimos.... y a la fuerza de la voluntades

Y tú, ya sabes,
cómo es que se agoniza en el mar
sin antídoto, sin misericordia y sin salvamento

Hundidos


Rosa Iglesias