Semn de întrebare

*
Agasantă această entitate nocivă
ce posedă puteri absolut involutive:
vine și apoi ne lasă, vine și pleacă de aici,
se ascunde undeva unde nu o va găsi nimeni,
făcând naveta indetectabilă de una singură
între semnele mari de întrebare
(ea însăși fiind un semn de întrebare!),
în trecere luând cu sine și pe cineva dintre noi.


Andrei Langa


*****

SIGNO DE INTERROGACIÓN

Horripilante esta entidad perniciosa
que posea poderes absolutamente involutivos:
viene y luego nos deja, viene y se va de aquí,
se mete en algun sitio donde nadie va a encontrarla,
haciendo un camino indetectable de ida y vuelta
entre los grandes signos de interrogación
(¡ella misma siendo un signo de interrogación!),
de paso llevando consigo y a alguien de nosotros.


Andrei Langa

Fire de volbură

*
Mâini întinse spre privirile altora,
brațe lungi şi atât de cuminţi,
mâini mari şi mult prea mărturisitoare.

Dacă ai fi reuşit să vorbeşti atunci,
ai fi zis despre preţul pământului,
despre dorinţa de a plivi firele de volbură
întinse peste bulgării grei de țarâna,
în acea vară veche și atât de secetoasă.

Multă lipsă de apă atunci
pe buzele tale subțiri și spuzite…

Nu ar fi fost îndeajuns
nici apa a șapte izvoare,
ca să poată cumva să le umezească.

Cumplită sarcină să recunoști acum
chipul tău ce se acoperă tot mai mult
cu fire firave de volbură.


Andrei Langa


*****

HOJAS DE CAMPANILLA

Manos extendidas hacia otras miradas,
brazos largos y tan obedientes,
manos grandes y muy confesoras.

Si tú pudieras decir algo por entonces,
hablarías sobre el precio de la tierra,
sobre el deseo de cortar las hojas de campanilla
extendidas por encima de los terrones pesados,
en aquel viejo y tan tórrido verano.

Mucha falta de agua por entonces
en tus labios gastados y agrietados…

No habría sido bastante
el agua de los siete manantiales,
para humedecerlas de alguna manera.

Terrible tarea la de reconocer ahora
tu rostro que se cubre más a menudo
con hojas finas de campanilla.


Andrei Langa

Visul revăzut

*
Stingi lumânarea în fiecare seară, săruți întunericul,
spunând “noapte bună” patului și scaunului orb,
cei ce susțin corpul tău când acesta cere odihnă
și se obstinează să se relaxeze în îmbrățișările lor.

Noaptea inertă te copleșește, vine de peste tot,
călătorești cu ea într-un vis ce dispare spre dimineața,
luând cu sine copaci obosiți de ramurile lor ireale
și un tip pirpiriu rătăcit printre tulpinile de lut.


Andrei Langa


*****

EL SUEÑO REVISITADO

Apagas la vela cada tarde, besas la oscuridad,
diciendo “buenas noches” a la cama y a la silla ciega,
los únicos que sostienen tu cuerpo cuando este pide descanso
y persiste en relajarse solo en sus abrazos.

La noche inerte te desanima, viene por todos los lados,
viajas con ella en un sueño que desaparece por la mañana,
llevando consigo árboles cansados de sus ramas irreales
y a un individuo canijo perdido entre los troncos de barro.


Andrei Langa

Cifre lichefiate

*
Trebuie să știi că mereu am intuit
cum să-l găsesc în șirul de numere pe cel indicat.
Și acum mai ghicesc numărul de ordine
aciuat în acea aritmetică a timpului.

Nu că ar fi început să îmi placă cifrele ciclice,
ajuns pe neașteptate la o vârstă necunoscută,
ci pentru că pericolul cel mare te paște de acolo
de unde niciodată nu se aud sunete.

Cifrele stau în boluri fierbinți, se ciocnesc între ele,
scot scâncete îndelungate în loc de scântei,
strâmbă din nas și duc în eroare pe unii învățăcei
care nu și-au făcut bine lecțiile pentru acasă.

În consecință, primesc o notă proastă,
efectivamente urâtă, care este și asta o cifră,
deși apariția numărului pare a fi total nepotrivită
în șirul de alte cifre fremătătoare ce umplu spațiul.

Acum nu mai trece faza cu scuza lacrimogenă
pentru o cifra intrusă care, cică, nu se va mai repeta.
Atunci cine se face vinovat de spargerea sferelor
din care se scurg cifrele lichefiate?


Andrei Langa


*****

CIFRAS LÍQUIDAS

Tienes que saber que siempre he logrado
encontrar en la serie de números el indicado.
Todavía estoy averiguando el número ordinal
incluido en aquella aritmética del tiempo.

No es porque empezaran a gustarme las cifras cíclicas,
llegando sin saber a una edad desconocida,
sino porque el gran peligro merodea desde allá
de donde nunca se escuchan los sonidos.

Las cifras están en esferas incandescentes, impactan,
emiten gemidos prolongados en vez de chispas,
hacen muecas y despistan a todos los alumnos
que no han hecho bien sus deberes.

En consecuencia, sacan una mala nota,
efectivamente fea, que es también una cifra,
aunque su aparición parece ser algo inconveniente
en la cadena de cifras susurradoras que llenan el espacio.

Ahora ya no funciona el juego con la excusa lacrimógena
por una nota intrusa que, es decir, nunca va a repetirse.
Entonces, ¿quién es culpable de la destrucción de las esferas
de donde salen las cifras líquidas?


Andrei Langa

Feminitatea florii

*
(Pentru Ana Muela Sopeña)

Se impune o terapie ușoară de împrospătare:
doi stropi de apă și o mână trecută peste corolă
în orele de vârf ale zilei sau ale nopții.

De altfel riscă să se disipeze în particule de lumină
sau poate să-și scuture pe neobservate roua
în primele clipe ale dimineții.

Are multe similitudini cu florile firave,
fiindcă se ferește instinctiv de tentațiile atipice,
de nepermis pentru tenul său permiabil.

I se spune pe nume, deși ar prefera să fie anonimă,
iar inima neprihănită ce-i palpită printre petale
abia de menține ritmul evanescent al existenței.


Andrei Langa


*****

LA FEMINIDAD DE LA FLOR

(Para Ana Muela Sopeña)

Se impone una terapia ligera de frescura:
dos gotas de agua y una mano que pasa por la corola
en las horas puntas del día o de la noche.

Si no hay riesgo de disiparse en partículas de luz
o puede sacudir sin verse su rosada
en los primeros momentos de la mañana.

Tiene muchas similitudes con las flores frágiles,
porque se mantiene apartada de las tentaciones atípicas,
inadecuadas para su piel permeable.

La llaman por su nombre, aunque preferiría ser anónima,
y su corazón impoluto que palpita entre los pétalos
apenas mantiene el ritmo evanescente de la existencia.


Andrei Langa

Femeia de foc

*
(Leonidei Lari, in memoriam)

Un drum umplut de rădăcini crescute din ceața dimineții,
o ultimă privire jucându-se cu formele focului.

Aripi desfăcute ce acoperă sângele scurs din sicriu,
acolo unde se surpă pământul spre a face loc focului.

Femeie ferită de farmece de o bentiță pusă pe frunte,
foc nevăzut scututurându-și flăcările peste întuneric.


Andrei Langa


*****

LA DAMA DEL FUEGO

(a Leonida Lari, in memoriam)

Un camino lleno de raíces crecidas en la neblina del alba,
una última mirada jugándose con las formas del fuego.

Alas abiertas que cubren la sangre salida de la tumba,
allá donde se derrumba la tierra haciéndole sitio al fuego.

Dama protegida de los hechizos por una cinta pegada en la frente,
fuego oculto sacudiendo sus llamas sobre la oscuridad.


Andrei Langa


*****


Leonida Lari nace el 26 de octubre de 1949 en Bursuceni. Fallece el 11 de diciembre de 2011 en Chișinău

Linii inegale

*
Linii sensibile care nu trec direct, paralel
cu alte liniii neliniștite prin spațiu,
ele nu participă la completarea panoramei
cotidiene ca un obișnuit ornament.

Încrucișate, cu formele contorsionate,
liniile luptă cu înverșunare contra vântului,
a aerului indiscret ce le intră înlăuntru,
le dilată pentru a le preface în bule de săpun.


Andrei Langa


*****

LÍNEAS DESIGUALES

Líneas sensibles que no pasan directamente, en paralelo
con otras líneas inquietas por el espacio,
ellas no participan en el remate del panorama
cotidiano como un simple ornamento .

Cruz de los criss, con las formas torcidas,
las líneas luchan con todas sus fuerzas contra el viento,
contra el aire indiscreto que le entra por dentro,
las dilatan para transformarlas en burbujas de jabón.


Andrei Langa

Simt apele tulburi ce-mi învăluie cărarea...

*Simt apele tulburi ce-mi învăluie cărarea
și, fără să vreau, pașii mă duc spre sfârșit.
Sunt vechi ca frunza
căzută la inima pământului,
ridicată de vânt și împrăștiată
prin pustiul umbrelor.


Leonard Tuchilatu


*****

Siento las aguas sucias que rodean mi senda
y, sin querer, los pasos me llevan hacia al final.
Soy viejo como la hoja
caída sobre el corazón de la tierra,
levantada por el viento y dispersada
en el desierto de las sombras.


Poema de Leonard Tuchilatu traducido al español por Andrei Langa

Fără să ştie

*
Evident că nu semăn
Cu nici unul dintre aceşti torcători de cuvinte
Care îşi croşetează costume şi cariere,
Glorii, orgolii,
Deşi mă mişc printre ei
Şi ei îmi privesc cuvintele ca pe nişte pulovere,
«Ce bine eşti îmbrăcată!» îmi spun,
«Ce bine iţi vine poemul»,
Fără să ştie
Că poemele nu sunt haina mea
Ci scheletul
Extras dureros
Şi aşezat deasupra cărnii ca o carapace,
Cu lecţia ţestoaselor care astfel supra­vieţuiesc
Lungi şi nefericite
Secole.


Ana Blandiana


*****

SIN SABER

Evidentemente no me parezco
a ninguno de esos hilanderos de palabras
que se hacen los trajes y las carreras de ganchillo,
las glorias, los orgullos,
aunque me muevo entre ellos
y ellos miran mis palabras como si fueran jerséis,
“—¡Qué bien vestida vas”, me dicen.
“—¡Qué bien te queda el poema!”,
sin saber
que los poemas no son mis vestidos,
sino el esqueleto
extraído con dolor
y colocado encima de la carne como un caparazón,
siguiendo el ejemplo de las tortugas
que así sobreviven
largos e infelices
siglos.


Ana Blandiana

Fragment 21/3

*
Aseară
după ce-am terminat de citit amintiri(le)...
lui C.G.Jung
am avut un vis zăpăcit
şi-am sărit brusc
din somn,
transpirat.
Treaba se întîmpla la Ambasada Română
din Republica Moldova,
altfel zis
Basarabia.
Un ostaş din garda de pază s-a sinucis,
împuşcîndu-se de-a-dreptul în cap,
reuşind înainte de asta
să-mi lase-o
ţidulă:
M-am plicitisit.
Oare cît o să stau
mai parşiv decît astăzi
la poarta
propriei
ţări?


Eugen Cioclea


*****

FRAGMENTO 21/3

Ayer por la tarde
después de leer las memorias…
de C.G.Jung
tuve una visión loca
y salté de repente
desde mi sueño,
sudoroso.
La cosa sucedió en la Embajada de Rumanía
en la República Moldova,
es decir
Basarabia.
Un soldado de la guardia de seguridad se había suicidado,
disparándose un tiro en la cabeza,
logrando antes del suceso
dejarme
un billete:
Me he aburrido.
¿Por cuánto tiempo voy a estar
tan despreciable como hoy
en la entrada
de la propia
patria?


Eugen Cioclea
Traducción del rumano al español: Andrei Langa

Totul

*
Frunze, cuvinte, lacrimi,
cutii de chibrituri, pisici,
tramvaie câteodată, cozi la făină,
gărgăriţe, sticle goale, discursuri,
imagini lungite de televizor,
gândaci de Colorado, benzină,
steguleţe, portrete cunoscute,
Cupa Campionilor Europeni,
maşini cu butelii, mere refuzate la export,
ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
întâmpinări la aeroport, cico, batoane,
Salam Bucureşti, iaurt dietetic,
ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,
zvonuri, serialul de sâmbătă seara,
cafea cu înlocuitori,
lupta popoarelor pentru pace, coruri,
producţia la hectar, Gerovital, aniversări,
compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,
vin de regiune superior, adidaşi,
bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,
peşte oceanic, Cântarea României,
totul


Ana Blandiana


*****

EL TODO

Hojas, palabras, lágrimas,
cajas de cerillos, gatos,
a veces tranvías, colas para la harina,
catarinas, botellas vacías, discursos,
imágenes persistentes de la televisión,
escarabajos de patatas, gasolina,
banderas, retratos conocidos,
Copa del Campeón Europeo,
máquinas de cilindros, manzanas que se niegan a la exportación,
periódicos, pan, mezcla de petróleo, claveles,
recepción en el aeropuerto, Cico-cola, chocolates,
salami de Bucarest, dieta de yogurt,
Gitanas con cigarros Kent, huevos de Crevedia
rumores, la serie de sábado por la noche,
sucedáneos del café,
la lucha de los pueblos por la paz, coros,

producción por hectárea, Gerovital, Aniversarios,
compota de Bulgaria, reunión de trabajadores,

vino de la región superior , Tennis Adidas,
chistes, los niños de la Avenida Victoriei,
peces marinos, Canción rumana,
el todo.


Ana Blandiana
Traducción al español: Beatriz Estrada

Selena

*
Luna în descreștere îți stă agățată de gât,
lipită de piept cu cealaltă față, întunecată.

Apelezi periodic la un flux de lumină -
un gest genuin, exclusiv aprioric.

Față nefericită a lunii lipită de tine,
intrată în conul anemic al umbrei.


Andrei Langa


*****

SELENE

La luna disminuye y está colgada a tu cuello,
pegada al pecho con la otra cara, oscura.

Usas periódicamente un flujo de luz –
un gesto genuino, exclusivamente apriorístico.

La cara infeliz de la luna pegada a tí,
la que entró en el cono anémico de la sombra.


Andrei Langa

Portret de duminică

*
Iarba creşte spre cer
direct din ochii noştri
ca un început de baladă
se aliniază planete într-un colţ de carte
ploi molcome strâng în braţe
trupurile fragile ale copiilor nenăscuţi
se furişează pe gaura cheii
la început de duminică
şi împletesc nesomnul mamelor
ca pe nişte leagăne
purtate în bătaia vântului


Tincuţa Horonceanu Bernevic


*****

RETRATO DE DOMINGO

La hierba crece hacia el cielo
directamente de nuestros ojos
como un comienzo de balada
se alinean los planetas en una esquina de libro
las lluvias suaves abrazan entre brazos
cuerpos frágiles de niños por nacer
se cuelan por el ojo de la cerradura
al comienzo del domingo
y entrelazan el insomnio de las madres
como a unos columpios
llevados por los golpes del viento


Tincuţa Horonceanu Bernevic

Obsesia biografiei

*
Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte
ca un diamant aurit s-ar ivi
oraşul acesta
cu străzi singuratice şi case stângace
ce se năruie la simpla închidere a uşii
cu grădini de streliţia şi lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude şoptind:
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
cu muzica ce sparge timpanul maşinilor
şi fotografiile care ucid privirea bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
şi bătrânul şi-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu îşi va vinde
şi tatăl său sufletul
pentru cine ştie ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete -
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii şi presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
("E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăţ")
cu bătrâna cocoşată
la care te strâmbai
când striga:
"O să ajungi şi tu ca mine
o să ajungi!"
(După o săptămână ai căzut
şi mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătuşă.
Dacă ar mai trăi în căsuţa de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ţi mai spună)
cu prietena ce-şi purta urâţenia
ca pe un portmoneu doldora de arginţi
(până şi ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita...
Când se va întoarce
cu poemele ferecate în metalele pure
mulţi dintre cei rămaşi
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
şi-ţi fura nopţile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc şi-ar fi instalat scâncetele
în tine
şi nu ştiai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din coliva primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
şi-i citeşti măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: pleacă iubitul
poc, bei din sticluţa cu prea puţin Neuleptil
poc, poc...)
Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă uşor într-o parte
şi oraşul acesta unde
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
aidoma unei mări moarte e
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăţ
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafaţă)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aiurit.


Denisa Comănescu


*****

LA OBSESIÓN DE LA BIOGRAFÍA

Si alguien me girara el pelo
si lo levantara atentamente de mi frente
como un diamante divino aparecería
esta ciudad
con calles vacías y casas torcidas
que se derrumban de golpe cuando cierras la puerta
con jardines de flores del paraíso y cubos de basura
donde el eco del mundo de la niñez
se escucha susurrando:
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
con la música que penetra el tímpano de los coches
y las fotos que matan la mirada de los jubilados
con la jarra de leche
dejada en todas las casas
por el padre moribundo
al ver, al ver que la encuentra el amado
que abandonó a su hija
(pero él no viene
y el viejo se murió para nada
o si realmente regresa
ya no le interesa
pensando que luego, su padre
va a vender su alma
en cambio de quién sabe qué trato dudoso)
con la flor de lila en el patio del parador –
los ciegos vigilan las flores anémicas
del principio de la temporada y tienen una corazonada
que los Géminis se platican en Acuario
(“Es insalubre, es insalubre,
pronto vamos a tener un banquete”)
con la vieja cheposa
a quien tú le hacías caras
cuando ella gritaba:
“Ya llegarás y vas a parecerte a mí,
ya llegarás!”
(Pasada una semana no has podido más
y durante un tiempo has estado
pegado a la sombra de la vieja
como unas esposas.
Si ella viviera ahora en su casa debajo de la colina
cuántas cosas podría contarte)
con tu amiga que llevaba su fealdad
como un monedero lleno de plata
(incluso ella te ha abandonado:
se ha metido en la oreja de una montaña
alada de un fuerte muchacho, ella
pequeñita, frágil, achaparrada…
Cuándo va a regresar
con los poemas encarcelados de metales raros
a la mayoría de los que se quedaron
ya no los encontrarás)
con la inocente cama
cama de tortura
(alguien entra por la ventana
y te roba las noches)
donde te movía continuamente como si
un feto hubiera instalado los gemidos
dentro de ti
y tú no supieras cantar ningún arrullo
con los soplones dentro de una jaula regalada
a los dieciocho años
(cada año matas a uno de ellos
y leías sus vientres
bang: se muere el padre
bang: se va el amado
bang, bebes del frasco con muy poco Neuleptil
bang, bang…)
Pero nadie me levanta el pelo de la frente
nadie me lo gira atentamente
y esta ciudad donde
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
parecida a un mar muerto
(y los ciegos para nada han profetizado
un festín
la podredumbre ha sido muy profundamente
enterrada dentro de mí
para poder llegar sola a la superficie)
se va a quedar eternamente oculta
como un diamante aturdido.


Denisa Comănescu
Traducción del rumano al español: Andrei Langa

Anotimpul cucuvăilor

*
Se înseresează...
Degrabă va înnopta -
ah! acest anotimp al nimfelor negre
ce se bălăcesc în conţinutul existenţei mele...
Acest anotimp...

Această spargere a solitudinii
în care îmi număr zilele pe furiş noaptea... -
noaptea se numără zilele...

Zadarnic...
Zadarnic pe furiş -
oricum de mine nu voi scăpa,
în sfărşit.

În sfărşit...
Am nevoie de un sfărşit pentru că mă simt
abandonat de un început
cu precădere solemn şi fastuos...

Degrabă...

Nemaipomenit de degrabă Noaptea -
ah! acest înveliş, această pudră de praf de întuneric
maliţios dintre Cer şi Pământ
şi, pur şi simplu, întuneric dintre Pleoapă şi Ochi...
Da! Ochi!

Această vedenie sumbră dintre existent şi
inexistent, dintre viaţă şi moarte ori poate
invers şi în sfârşit dintre A FI şi AI FOST;
aceşti gladiatori dintre PROSCRIPŢIE şi SECUNDĂ
ori poate şi mai puţin -
dintre JOC şi VIAŢĂ
ori şi mai aproape -
dintre SPADĂ şi INIMĂ, adică SÂNGE...dar
şi mai aproape -
dintre VRERE de a trăi şi NEVRERE de a omorî,
odată ieşit în scena dorinţelor -
nu ale tale -
a celora ce te înconjoară prin verdictul
de asmuţare, dar nu a dorinţelor tale de a omorî, ci a
imposibilităţii de a te apăra,
de a nu muri,
încă...

Încă nu!
Şi încă o dată nu, însă...
Degrabă,
foarte degrabă,
nemaipomenit de degrabă
noaptea -
ah! acest anotimp al cucuvăilor albe, copleşite
lasciv de dorinţele lor triviale...
ah! acest anotimp al cucuvăilor...


Dumitru Dan-Maxim


*****

LA TEMPORADA DE LOS BÚHOS

Atardece…
Pronto va a venir la noche –
oh! esta temporada de las ninfas negras
que nadan en el contenido de mi existencia…
Esta temporada…

Esta fractura de la soledad
donde yo cuento cauteloso mis días por la noche…
por la noche se cuentan los días…

En vano…
En vano lo hago cauteloso –
de todas maneras no puedo huir de mi mismo,
por fin.

Por fin…

Tengo la necesidad de un tal final porque me siento
abandonado de un comienzo,
especialmente de un comienzo solemne y fastuoso…

Pronto…

Tremendamente pronto viene la noche –
oh! este revestimiento, este polvo de pulverizado oscuro
malicioso entre El Cielo y La Tierra
y, simplemente, oscuridad entre el Párpado y El Ojo…
Si! El Ojo!

Esta visión negra entre lo que existe y
lo que no existe, entre la vida y la muerte o posiblemente
otra vez y, al fin y al cabo, entre Ser y Has sido;
estos gladiadores entre El Exilio y La Segunda
o puede ser que algo menos –
entre El Juego y La Vida
o más exacto –
entre La Espada y El Corazón, es decir… pero
algo más exacto –
entre La Voluntad de vivir y El Rechazo de matar,
estando ya en la escena de las ambiciones –
no de las tuyas –
a los que te rodean por el veredicto
de instigación, pero no de tus instintos de matar, si no
de la imposibilidad de protegerte,
para no morir,
por el momento…

Todavía no!

Una vez más digo no, pero…
Pronto,
muy pronto,
tremendamente pronto
por la noche –
oh! esta temporada de los búhos blancos, abrumados
impúdico de sus ambiciones vulgares…
oh! esta temporada de los búhos…


Poema de Dumitru Dan-Maxim traducido al español por Andrei Langa

Adio

*
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!


Mihai Eminescu


*****

ADIÓS

Desde hoy no voy a verte,
Te doy el último abrazo!
Procuraré evitarte
A mi paso.

Así que haz lo que quieras,
Ahora no me quejo
Que la más dulce entre mujeres
Me deja.

No hay ningún motivo más,
Como en otros días,
Emborracharme y con chispas
De estrellas,

Cuando cubierto de escarchas,
Miraba por las ramas
Y esperaba que te acerques
A las ventanas.

Oh, cuánto yo me alegraba
Por pasear así,
Cuando la luna nos miraba
Con gracia!

Cuando pedia en secreto,
La noche queriendo detener,
Que nunca se acabe ésta,
Mujer!

Coger en su eterno paso
Aquellas dulces frases
Que son ahora sólo un brazo
De recuerdos.

Porque si tengo que escuchar
Aquel frívolo aliento,
Ya me parece atemporal,
Un cuento.

Y si la luna va por tierra
Y temblará en lagos,
Parece que aquí se cierran
Los años.

Mis ojos de aquella noche
Ya no podrían mirarte más...
Así te dejo sin reproches -
Adiós!


Mihai Eminescu
Versión al español: Andrei Langa


*****

Vídeo de este poema recitado en rumano


http://www.youtube.com/watch?v=oHI7RaL4OzE

Să scrii poeme

*
Să scrii poeme placide,
să sudezi tăcerea sintagmelor
şi să le sufli aerul ars din plămâni.

Să porţi noaptea o casă în spate,
să spargi sticle pântecoase
şi să vrei să eliberezi golul de acolo.

Să aprinzi o lumânare eterică,
să-ţi frigi vârfurile invizibile ale degetelor
şi să strigi la îngerul păzitor.

Să-ţi repugne somnul prea lung,
să scrii poeme pe un geam nocturn
iar ele să înceapă să se prelingă.


Andrei Langa


*****

ESCRIBIR POEMAS

Escribir poemas apacibles,
soldar el silencio de las palabras abrasadoras
y soplarle el aire de los pulmones.

Llevar cada noche una casa con tu espalda,
partir las botellas gordas
y querer liberar el vacío de dentro.

Prender una vela etérea,
quemarte las yemas invisibles de los dedos
y llamar al ángel protector.

Rechazar el sueño demasiado largo
escribir poemas sobre una ventana nocturna
que ya empieza a gotear.


Andrei Langa

Păi dacă îţi spun

*
păi dacă îţi spun acum ceva despre mine
o sa-ţi vină a crede?
eu sunt un arbore uşor apretat
pot face expres
inventarul lucrurilor
am dom'ne aceată facultate
mirobolantă!

vine la mine zilnic un fel de
cucoană
coborâm vertiginos în serpentine
ea are puterea flauşului
şi în tăcerea ei extatică
se topesc munţi de zahăr
cu vorba lui nea Vasile

zilele trec cu găteli şi mirodenii
ceaţa apasă pe geam
şi tot înaintam spre o poantă
inenarabilă...


Ghenadie Nicu


*****

PUES SI TE DIGO

¿pues si te digo algo sobre mí
vas a creerme?
yo soy un eje poco apretado
puedo hacer expresamente
el inventario de las cosas
¡tengo señores esta facultad
extraordinaria!

me visita diariamente una extraña
señora
nos bajamos rápidamente en serpentinas
ella posee la fuerza de la pluma
y en su extático silencio
se funden montañas de azúcar
así como se expresa tío Vasile

pasamos los días con comidas y condimentos
la niebla aprieta el cristal de la ventana
y seguimos así hacia al final de un cuento
imposible de narrar…


Poema de Ghenadie Nicu traducido al español por Andrei Langa

Enigmă

*
O cunoşti pe vrăjitoarea cea născută pentru sine?..
Azi era aşa-mbrăcată,
Şi frumoasă, şi ciudată,
Şi striga prin toată piaţa:
„Vreau o lume fără mâine!”

O cunoşti pe vrăjitoarea, ce-alerga-n atâtea seri
După noi pe străzi ascunse?
Azi în piaţă mă ajunse
Şi îmi spuse la ureche:
„Vreau o lume fără ieri...”

Eu mă duc din casa asta, că la noapte iară vine
Cică-n rochie albastră
Şi-o să bată la fereastră,
Şi-o să-ntrebe:
„Unde-i lumea fără ieri şi fără mâine?”


Leonida Lari


*****

ENIGMA

¿Tú conoces a la bruja nacida para sí misma?..
Hoy estaba bien vestida,
Y tan bella, y extraña,
Y gritaba en la plaza:
¡Quiero un mundo sin mañana!¨

¿Tú conoces a la bruja, que corría por las calles
Por nosotros tantas tardes?
Hoy, por fin, me alcanzó
Y me dijo en voz baja:
¨Quiero un mundo sin ayer...¨

Yo me voy de esta casa, porque volveré a la noche
Toda vestida de azul
Y llamando a la ventana
Ella me va a preguntar:
¨¿Dónde está el mundo aquél sin ayer y sin mañana?


Poema de Leonida Lari traducido al español por Andrei Langa

Muşcătura

*
Ieşeam uneori dimineaţa în livada pustie
unde acelaşi fruct se desprindea de aceeaşi creangă
rostogolindu-se la picioarele mele
aşteptând să mă aplec,
aşteptând muşcătura.
Îl încălzeam o vreme la piept,
îl lustruiam în lâna fularului,
îl degresam de căldurile verii,
apoi mă uitam la neclintirea crengilor golite de păsări
şi muşcam adânc
dezgolindu-i sâmburii
şi aşteptam să muşte şi fructul din mine,
să muşte la fel de adânc din mine
pe tărâmul acela uitat
unde ieşeam uneori dimineaţa în livada pustie
unde acelaşi fruct se desprindea de aceeaşi creangă
rostogolindu-se la picioarele mele
aşteptând muşcătura.


Nicolae Popa


*****

LA MORDEDURA

Salía a veces por la mañana en el jardín desierto
donde el mismo fruto se separaba de la misma rama
rodándose a mis pies
esperando que lo recogiera,
esperando la mordedura.
Lo calentaba un tiempo en mi pecho,
lo limpiaba con la lana de la bufanda,
lo desengrasaba del calor veraniego,
luego miraba las ramas rígidas sin pájaros
y mordía la manzana
degollándole las semillas
y esperando que el fruto mordiera mi cuerpo,
me mordiera de la misma forma, profundamente,
en aquel lugar olvidado,
en el jardín desierto donde salía a veces por la mañana,
donde el mismo fruto se separaba de la misma rama
rodándose a mis pies
esperando la mordedura.


Poema de Nicolae Popa traducido por Andrei Langa