Adio

*
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!


Mihai Eminescu


*****

ADIÓS

Desde hoy no voy a verte,
Te doy el último abrazo!
Procuraré evitarte
A mi paso.

Así que haz lo que quieras,
Ahora no me quejo
Que la más dulce entre mujeres
Me deja.

No hay ningún motivo más,
Como en otros días,
Emborracharme y con chispas
De estrellas,

Cuando cubierto de escarchas,
Miraba por las ramas
Y esperaba que te acerques
A las ventanas.

Oh, cuánto yo me alegraba
Por pasear así,
Cuando la luna nos miraba
Con gracia!

Cuando pedia en secreto,
La noche queriendo detener,
Que nunca se acabe ésta,
Mujer!

Coger en su eterno paso
Aquellas dulces frases
Que son ahora sólo un brazo
De recuerdos.

Porque si tengo que escuchar
Aquel frívolo aliento,
Ya me parece atemporal,
Un cuento.

Y si la luna va por tierra
Y temblará en lagos,
Parece que aquí se cierran
Los años.

Mis ojos de aquella noche
Ya no podrían mirarte más...
Así te dejo sin reproches -
Adiós!


Mihai Eminescu
Versión al español: Andrei Langa


*****

Vídeo de este poema recitado en rumano


http://www.youtube.com/watch?v=oHI7RaL4OzE

Floare albastră

*- "Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita încalte
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Gramădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile Asire
Şi întunecata mare.

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare.
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!"

Astfel zise mititica,
Dulce netezându-mi pârul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- ,,Hai la codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă bolta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mă-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărarea-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa că-mi eşti drag?"

Înc-o gură - şi dispare...
Ca un stâlp eu stau în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

............................

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!..
Totuşi este trist în lume!


Mihai Eminescu


*****

FLOR AZUL

"¿De nuevo hundido en los astros,
en las nubes, en los cielos?
Por lo menos, no me olvides,
alma y vida de mi vida.

En vano los arroyuelos
juntas en tu pensamiento
y las campiñas asirias
y la tenebrosa mar;

las pirámides vetustas
que alzan sus puntas al cielo.
¡Para qué buscar tan lejos
tu dicha, querido mío! "

Así mi niña me hablaba,
dulcemente acariciándome.
¡Ella tenía razón!
Yo reía, sin embargo.

"Vámonos al bosque verde,
donde las fuentes del valle
lloran y la roca puede
precipitarse al abismo.

Allí, en lo claro del bosque,
cerca del junco tranquilo,
bajo la serena bóveda
del moral nos sentaremos.

Y me contarás los cuentos
y me dirás las mentiras;
yo, con una margarita
comprobaré si me quieres.

Y bajo el calor del sol,
roja como una manzana,
tenderé mi cabellera
para cerrarte la boca.

Si tú acaso me besaras,
nunca nadie lo sabría,
pues debajo del sombrero,
¡eso a quién puede importarle!

Cuando a través de las ramas
salga la luna de estío,
tú me enlazarás del talle,
yo me prenderé a tu cuello.

Bajo el techo de las ramas,
al descender hacia el valle,
caminando cambiaremos
nuestros besos como flores.

Luego, al llegar a la puerta,
hablaremos en lo oscuro;
que nadie de esto se ocupe;
si te quiero, ¿a quién le importa? "

Un beso más... y se ha ido.
¡Yo quedo bajo la luna!
¡Qué hermosa es y qué loca
es mi azul, mi dulce flor!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tú, maravilla, te fuiste,
y así murió nuestro amor .
¡Flor azul, oh flor azul!...
¡Qué triste que es este mundo!


Poema de Mihai Eminescu traducido al español
por Rafael Alberti y María Teresa León
Ed. Seix Barral S.A. 1973