Anotimpul cucuvăilor

*
Se înseresează...
Degrabă va înnopta -
ah! acest anotimp al nimfelor negre
ce se bălăcesc în conţinutul existenţei mele...
Acest anotimp...

Această spargere a solitudinii
în care îmi număr zilele pe furiş noaptea... -
noaptea se numără zilele...

Zadarnic...
Zadarnic pe furiş -
oricum de mine nu voi scăpa,
în sfărşit.

În sfărşit...
Am nevoie de un sfărşit pentru că mă simt
abandonat de un început
cu precădere solemn şi fastuos...

Degrabă...

Nemaipomenit de degrabă Noaptea -
ah! acest înveliş, această pudră de praf de întuneric
maliţios dintre Cer şi Pământ
şi, pur şi simplu, întuneric dintre Pleoapă şi Ochi...
Da! Ochi!

Această vedenie sumbră dintre existent şi
inexistent, dintre viaţă şi moarte ori poate
invers şi în sfârşit dintre A FI şi AI FOST;
aceşti gladiatori dintre PROSCRIPŢIE şi SECUNDĂ
ori poate şi mai puţin -
dintre JOC şi VIAŢĂ
ori şi mai aproape -
dintre SPADĂ şi INIMĂ, adică SÂNGE...dar
şi mai aproape -
dintre VRERE de a trăi şi NEVRERE de a omorî,
odată ieşit în scena dorinţelor -
nu ale tale -
a celora ce te înconjoară prin verdictul
de asmuţare, dar nu a dorinţelor tale de a omorî, ci a
imposibilităţii de a te apăra,
de a nu muri,
încă...

Încă nu!
Şi încă o dată nu, însă...
Degrabă,
foarte degrabă,
nemaipomenit de degrabă
noaptea -
ah! acest anotimp al cucuvăilor albe, copleşite
lasciv de dorinţele lor triviale...
ah! acest anotimp al cucuvăilor...


Dumitru Dan-Maxim


*****

LA TEMPORADA DE LOS BÚHOS

Atardece…
Pronto va a venir la noche –
oh! esta temporada de las ninfas negras
que nadan en el contenido de mi existencia…
Esta temporada…

Esta fractura de la soledad
donde yo cuento cauteloso mis días por la noche…
por la noche se cuentan los días…

En vano…
En vano lo hago cauteloso –
de todas maneras no puedo huir de mi mismo,
por fin.

Por fin…

Tengo la necesidad de un tal final porque me siento
abandonado de un comienzo,
especialmente de un comienzo solemne y fastuoso…

Pronto…

Tremendamente pronto viene la noche –
oh! este revestimiento, este polvo de pulverizado oscuro
malicioso entre El Cielo y La Tierra
y, simplemente, oscuridad entre el Párpado y El Ojo…
Si! El Ojo!

Esta visión negra entre lo que existe y
lo que no existe, entre la vida y la muerte o posiblemente
otra vez y, al fin y al cabo, entre Ser y Has sido;
estos gladiadores entre El Exilio y La Segunda
o puede ser que algo menos –
entre El Juego y La Vida
o más exacto –
entre La Espada y El Corazón, es decir… pero
algo más exacto –
entre La Voluntad de vivir y El Rechazo de matar,
estando ya en la escena de las ambiciones –
no de las tuyas –
a los que te rodean por el veredicto
de instigación, pero no de tus instintos de matar, si no
de la imposibilidad de protegerte,
para no morir,
por el momento…

Todavía no!

Una vez más digo no, pero…
Pronto,
muy pronto,
tremendamente pronto
por la noche –
oh! esta temporada de los búhos blancos, abrumados
impúdico de sus ambiciones vulgares…
oh! esta temporada de los búhos…


Poema de Dumitru Dan-Maxim traducido al español por Andrei Langa