sâmbătă, 9 iulie 2011



Adio

*
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!


Mihai Eminescu


*****

ADIÓS

Desde hoy no voy a verte,
Te doy el último abrazo!
Procuraré evitarte
A mi paso.

Así que haz lo que quieras,
Ahora no me quejo
Que la más dulce entre mujeres
Me deja.

No hay ningún motivo más,
Como en otros días,
Emborracharme y con chispas
De estrellas,

Cuando cubierto de escarchas,
Miraba por las ramas
Y esperaba que te acerques
A las ventanas.

Oh, cuánto yo me alegraba
Por pasear así,
Cuando la luna nos miraba
Con gracia!

Cuando pedia en secreto,
La noche queriendo detener,
Que nunca se acabe ésta,
Mujer!

Coger en su eterno paso
Aquellas dulces frases
Que son ahora sólo un brazo
De recuerdos.

Porque si tengo que escuchar
Aquel frívolo aliento,
Ya me parece atemporal,
Un cuento.

Y si la luna va por tierra
Y temblará en lagos,
Parece que aquí se cierran
Los años.

Mis ojos de aquella noche
Ya no podrían mirarte más...
Así te dejo sin reproches -
Adiós!


Mihai Eminescu
Versión al español: Andrei Langa


*****

Vídeo de este poema recitado en rumano


http://www.youtube.com/watch?v=oHI7RaL4OzE

sâmbătă, 2 iulie 2011



Închizând Oniricus

*
Ca şi în atâtea alte nopţi la rând, am fost la Oniricus. Nu erai acolo.
Am mers să ajung la Masdar, amintindu-mi că aici îmi potoleam setea. Ţara s-a schimbat mult, Masdar, cea plină de viaţă în alte timpuri, acum mă aştepta secătuită.
Ochi-mi au parcurs sub unghi fiecare colţişor, încercând să segmenteze clipele tale, însă nu te vedea, nu erai nicăieri...

Oniricus lâncezea fără tine, nu era rezonanţa glasului tău, nici atingerile gingaşe ale zorilor care ne-ar fi readus cu ele în Lume.
Inspiraţia mea era moartă, înecată fiind de acei „nutevreau” şi „numaiţinminte”, nimic nu mai era unic şi al meu, Lumea îmi întorcea claritatea gândirii, avertizâdu-mă că Oniricus ar fi trebuit distrus înainte de a cădea în capcana unui du-te-vino permanent; totuşi revin în fiecare noapte la Oniricus cu speranţa de a cuprinde tot ce-i al tău, şi iarăşi fac drumul până la Masdar unde poate ai lăsat o notiţă cu acele cuvinte...acele cuvinte:-„Închide ochii. Mă simţi?”...

Înoptează în Lume, casa de vise îmi reţine pleoapele împiedicând orice efort de-a ajunge la Oniricus. În mâinile mele răsare o cheie, o observ cum îmi dă un fior rece, închizându-l cu forţa de parcă, odată închis, aş fi putut să-l fac să dispară..., dar rămâne aici invitându-mă să anihilez în esenţă patria visurilor mele, acea...acea ce am construit-o pentru noi.
Iată că stau în Oniricus, abia de mai merg, sunt cu capul plecat şi îmi târâi picioarele, plâng, simt, mă tângui, trăiesc şi mor.
Masdar devine înceţoşată, ajung să te beau pentru ultima oară ca şi când ai fi unicul meu strop de viaţă şi atunci... atunci citesc: „Dragă, Maga, am revenit ca să mă despart cu un sărut şi un „te iubesc”.
O tăcere îmi acoperă inima, şi-mi tremură degetele, şi întind mâna. Lumea mă aşteaptă, trec pragul porţii, şi mă reţin şi te gândesc, şi mă despart, şi Oniricus... şi închid Oniricus pe vecie.


(A Jokin González)


Poem de Mónika Nude, traducere în română de Andrei Langa


*****

CERRANDO ONÍRICOS

Como cada noche fui a Oníricos. No estabas.
Caminé hasta llegar a Masdar recordando que alli saciaba mi sed. El país había cambiado considerablemente, Masdar llena de vida en otro tiempo ahora, árida me esperaba.
Mis ojos recorrieron en ángulo cada rincón intentando divisar tus instantes, y no te veía, y no estabas,...

Oniricos languidecía sin tu figura, no había resonancia de tu voz, ni caricias alboradas que nos llevaran de regreso a Mundo.
Mi inspiración había muerto ahogada por los “notequiero” y los “nomeacuerdo” ya nada era único y mío, Mundo me devolvía claridad advirtiéndome que oníricos debía destruirse antes de que me atrapara en un para siempre infinito; sin embargo todas las noches vuelvo a Oniricos con la esperanza de abrazar tu todo, y camino de nuevo hasta Masdar por si hubieras dejado una nota con aquellas palabras...aquellas palabras:-”Cierra los ojos ¿Me sientes?”...

Anochece en Mundo, la habitación de ensueños detiene mis párpados parapetando cualquier intento por llegar a Oniricos, en mi mano se dibuja una llave de clausura, la observo dejando escapar un aliento desesperado, cerrándola con fuerza como si por hacerlo pudiera hacerla desaparecer...pero sigue ahí invitándome a ocluir definitivamente el país de mis deseos, aquél...aquél que construí para nosotros.
Ya estoy en Oníricos, a duras penas camino, cabizbaja arrastro mis pies, lloro, siento, lamento, vivo y muero.
Masdar se torna borrosa, llego para beberte por última vez como si fueras la única gota de mi vida y entonces...entonces leo: ”Querida Maga, he vuelto para despedirme con un beso y un te quiero”
Y un silencio sobrecoge mi alma, y tiemblan mis dedos, y abro mi mano, Mundo me espera, atravieso la puerta, y me detengo y te pienso, y me despido, y Oníricos...y Oníricos para siempre cierro.


(A Jokin González)


Mónika Nude

vineri, 1 iulie 2011



Să scrii poeme

*
Să scrii poeme placide,
să sudezi tăcerea sintagmelor
şi să le sufli aerul ars din plămâni.

Să porţi noaptea o casă în spate,
să spargi sticle pântecoase
şi să vrei să eliberezi golul de acolo.

Să aprinzi o lumânare eterică,
să-ţi frigi vârfurile invizibile ale degetelor
şi să strigi la îngerul păzitor.

Să-ţi repugne somnul prea lung,
să scrii poeme pe un geam nocturn
iar ele să înceapă să se prelingă.


Andrei Langa


*****

ESCRIBIR POEMAS

Escribir poemas apacibles,
soldar el silencio de las palabras abrasadoras
y soplarle el aire de los pulmones.

Llevar cada noche una casa con tu espalda,
partir las botellas gordas
y querer liberar el vacío de dentro.

Prender una vela etérea,
quemarte las yemas invisibles de los dedos
y llamar al ángel protector.

Rechazar el sueño demasiado largo
escribir poemas sobre una ventana nocturna
que ya empieza a gotear.


Andrei Langa