Elegie pentru o femeie pământeană

*
Alegeam o femeie pământeană

Aici erai, ca în fiecare zi
plimbându-ți visul urât
printre priviri indiscrete.
Când de pe urma mângâierilor
îți cureți păcatele făcute acum
cu drumeți anonimi
și sudoarea așternutului tău.
Când ți se urcă ura
tocmai din intestine,
cu gust amar, rămas în gură,
de piele moartă
care îți contagiază saliva
în fiecare noapte.
Când plângi în tăcere
după făptuirea păcatelor
cât timp copiii dorm,
pentru ca să nu audă bocetul,
fiindcă orele se umflă
însărcinate de infern
care palpeză și-ți înscrie pașii
după tocurile de pantof înalte și dres
deasupra trotuarului spart.
Când încerci să scapi,
crescând singurică
și vorbind cu orele
care nu te ascultă,
care calcă pe urmele lumii
hălăduind prin timp
cu bătrânețea sa înecată, ca și a ta,
în dragostea taciturnă a gurii tale
visând tăcerea.
După ce trece totul
te dezbraci în mod asemănător
în fiecare noapte
ca și când ai fi sngură...
Nu mai ești tu
fără tocurile de pantof
iar corpul ți se desparte
un pic mai mult de suflet
în timp ce îți urmează pașii
goi printre umbre.


Poem de Leonel Licea, traducere în română de Andrei Langa


*****

ELEGÍA A UNA MUJER DE MUNDO

Elegía a una mujer de mundo

Allí estás, como cada día
paseando tu mal sueño
entre miradas indiscretas.
Cuando después de las caricias
lavas tus culpas recién paridas
entre viandantes anónimos
y el sudor de tu lecho.
Cuando te crece la rabia
desde el vientre
con el regusto rancio
de piel muerta
que te contagia la saliva
cada noche.
Cuando lloras en silencio
después de tus pecados
mientras duermen los niños,
para que no oigan tu llanto
porque las horas crecen
preñadas de infierno
que tienta y marca tus pasos
con tacones y pantys
sobre la acera rota.
Cuando tratas de escapar
creciendo sola
y hablando con las horas
que no te escuchan,
que siguen el mundo paso a paso
rodando por el tiempo,
con su vejez hundida, como la tuya,
en el amor callado de tu boca
deseando el silencio.
Después de todo
te desnudas igualmente
cada noche
como si estuvieras sola...
Y te quieres menos
al quitarte los tacones
y tu cuerpo se aleja
un poco más de tu alma
mientras siguen tus pasos
desnudos entre las sombras.


Leonel Licea