Fără să ştie

*
Evident că nu semăn
Cu nici unul dintre aceşti torcători de cuvinte
Care îşi croşetează costume şi cariere,
Glorii, orgolii,
Deşi mă mişc printre ei
Şi ei îmi privesc cuvintele ca pe nişte pulovere,
«Ce bine eşti îmbrăcată!» îmi spun,
«Ce bine iţi vine poemul»,
Fără să ştie
Că poemele nu sunt haina mea
Ci scheletul
Extras dureros
Şi aşezat deasupra cărnii ca o carapace,
Cu lecţia ţestoaselor care astfel supra­vieţuiesc
Lungi şi nefericite
Secole.


Ana Blandiana


*****

SIN SABER

Evidentemente no me parezco
a ninguno de esos hilanderos de palabras
que se hacen los trajes y las carreras de ganchillo,
las glorias, los orgullos,
aunque me muevo entre ellos
y ellos miran mis palabras como si fueran jerséis,
“—¡Qué bien vestida vas”, me dicen.
“—¡Qué bien te queda el poema!”,
sin saber
que los poemas no son mis vestidos,
sino el esqueleto
extraído con dolor
y colocado encima de la carne como un caparazón,
siguiendo el ejemplo de las tortugas
que así sobreviven
largos e infelices
siglos.


Ana Blandiana