vineri, 25 mai 2012

Și venisei

*
Și venisei la arborele orb
pentru a încrusta flacăra în scoarță,
flacăra azurie într-un trunchi milenar
crescut în pădurea de ceață,
Așa ai crestat un țesut neatins de întuneric
cu stropii unei ploi de jasmin și licurici.
Peste pielea crăpată a buzelor
ai lăsat să cadă picuri de rouă,
rubin sălbatic,
pe când ochii tăi sorbeau un alfabet
de cântece de ciocârlie în iarba verde.
Și, astăzi, îngenunchiat la picioarele tale,
în așteptaea marii sărbători,
aștern fața de masă în inimă
cu un coș de pâine proaspătă
și puțină sare îmbietoare,
iar în mâinile tale pun
arome din poiana tânără
și un ram de gesturi moi.


Poem de Francesc Mompó Valls, traducere în română de Andrei Langa


*****

I VINGUERES

I vingueres a l’arbre orb
per enroscar la flama a l’escorça,
flama blava en tronc mil·lenari
nodrit al bosc de les tenebres,
i com un tel virginal esquinçares la fosca
amb una pluja de gesmil i lluernes.
Sobre la pell seca dels llavis
deixares caure espurnes de reixiu,
carboncle salvatge,
mentre que als ulls se t’abocava un alfabet
d’herba fresca i cants d’alosa.
I jo, avui, als teus peus retut,
amb revol de festa grossa,
pare les tovalles al cor
amb un cistell de pa tendre
i un pessic d’acollidora sal,
i a les mans et pose
aromes de forest novella
i un ram de gestos amatents.


Francesc Mompó Valls


*****

Y LLEGASTE

Y al árbol ciego me llegaste
para enroscar la llama a la corteza,
llama azul en un tronco milenario
alimentado en bosque de tinieblas,
y tal un telo virgen la oscuridad desgarraste
con una lluvia de jazmines y luciérnagas.
Sobre la piel reseca de los labios
dejaste caer chispas de rocío,
carbúnculo salvaje,
mientras a tus ojos se abocaba un alfabeto
de cantos de la alondra en hierba fresca.
Y, hoy, a tus pies rendido,
con revuelo de fiesta grande,
el mantel en el corazón preparo
con un cestillo de pan tierno
y un pellizco de sal acogedora,
y en tus manos dispongo
aromas de floresta nueva
y un ramo de gestos afables.


Francesc Mompó Valls
Traducción del catalán al castellano: Pere Bessó

joi, 24 mai 2012


Respirație deasupra stelei

*
Lui Miguel Íñiguez, aflând de la lumină…

Cuvintele își întreprind traiectul
dincolo de lumină, în penumbră,
și plutesc în norii lor de hârtie
pentru a-ți spune atâtea lucruri
sau pentru aș petrece în spațiu
o viață trăită până la urmă.

Am primit azi
mesajul tău electronic.
Era despre ceva deja cunoscut mie
sau poate doar intuit.

Fratele tău te ocrotea
din altă dimensiune a experienței,
pentru a-ți oferi alt mod de a privi
sau poate mai multe,
pentru a contura surâsuri
în grimasa fertilă a durerii.

Eu pot doar să-ți ofer
compania mea în tăcere,
o respirație peste o stea
care în fiecare noapte
se vrea a fi un semn ludic
a unui suflet ce și-a făcut datoria.

Scop minunat,
o misiune îndeplinită.


Poem de Ana Muela Sopeña, traducere în română de Andrei Langa


*****

RESPIRACIÓN SOBRE LA ESTRELLA

A Miguel Íñiguez, sabiendo de la luz...

Las palabras realizan su trayecto,
más allá de la luz en la penumbra
y vuelan en sus nubes de papel
para decirte tanto
o para abandonarse en el espacio
de una vida vivida hasta el final.

He recibido hoy
tu correo electrónico.
Era algo conocido ya por mí
o quizás intuido.

Tu hermano te custodia
desde otra dimensión de la experiencia,
para darte otra forma de mirar
o quizás todavía,
para esbozar sonrisas
en el asombro fértil del dolor.

Yo sólo puedo darte
un acompañamiento en el silencio,
una respiración sobre la estrella
que cada noche
será un aviso lúdico
de un alma que alcanzó su cometido.

Propósito maestro,
una misión cumplida.


Ana Muela Sopeña

miercuri, 23 mai 2012

Tablou de cenușă

*Ignoră durerea.
Nu există timp pentru bocete:
Doar lemn pârjolit.

Pere Bessó


E posibil oare să deghizezi cuvintele acolo unde domnește cenușa? Trăim zile surde scriind în caiet; funiginea, fără răgaz, răvășește mantalele noastre. Există oare vreun manual pentru a citi de pe pereți, apoi să te reîntorci la claritatea dicționarelor. Geamuri și uși, ceea ce crepusculul a luat în stăpânire, unghere înfometate de inefabil, furia timpului supurând pești orbi, gropi de gunoi unde se răzlețesc lămpile, beția absurdă a rămășițelor. Vor rămâne, după toate acestea, caiete fără de cimitire, și oftaturi ușoare, fără negei, copii care nu se vor încrede în spini? (Râd, cu adevărat împotriva atâtor țipete. Cu toate că umblă în togă și suflă în cadelniță, nu cred în aceste dureri de oase, nici în falsa esență a atriilor ce ni le-au vândut drept paradisuri ale concordiei. Nu știu dacă într-o zi vom înceta să mai fim imbecili surzi, doar tăcere pentru a muri. Nu știu.)

Cui îi scriu, după toate cele întâmplate, în acest vid de pleoape inutile, pupile amare înfipte în învelișul penumbrei ce le locuiește? Celor care au uitat de zbor, le întorc puterea urii în flăcări, dragostea mea totală, le întorc moina, barele propriilor lor lame. (Noi, iubire, ne naștem pentru dragoste, fie că libertatea o vom plăti cu capul: poate că într-un ungher, în orice ungher, ne vom întâlni cu poemul, cu lumina din spatele umbrelor noastre, dar fericiți de a nu fi sucombat. Fiind încă fugari, claritatea ne aparține, o spune tandrețea ce apare din oglindă, lampa ce arde în drumul călătoriei noastre solitare.)


Poem de André Cruchaga, traducere în română de Andrei Langa
Baratària, 08.V.2012


*****

CUADERNO DE CENIZA

Ignora el dolor.
No hay tiempo para el llanto:
Sólo leña ardida.

Pere Bessó


¿Es posible disfrazar las palabras donde impera la ceniza? Llevamos días sordos escribiendo en el cuaderno; el hollín, sin tregua, aturde nuestras sábanas. ¿Hay algún manual para leer las paredes, volver a la limpidez del diccionario? En ventanas y puertas, el crepúsculo poseso, los colmillos hambrientos de lo indecible, la iracundia del tiempo chorreando peces ciegos, pocillos de escombro donde se enredan las lámparas, la ebriedad absurda del escombro. ¿Habrá, después de todo, cuadernos sin cementerios, y suspiros leves, sin verrugas, niños que no le den crédito a las agujas? (Me río, de verdad ante tanto aullido. Aunque anden escapulario y soplen el incensario, no creo en esos dolores de huesos, ni en la seudo esencia de los atrios que se nos han vendido como paraísos de concordia. No sé si un día dejaremos de ser sordos carneros, sólo silencio para seguir muriendo. No lo sé.)

¿A quién le escribo, después de todo, en este vacío lleno de párpados inútiles, agrias pupilas empozadas en la hiel de la penumbra que los habita? A quienes se olvidaron del vuelo, les devuelvo el poderío del odio en llamas, mi amor total, les devuelvo el fango, las rejas de sus propios cuchillos. (Nosotros, amor, nacimos para el amor, aunque la libertad nos cueste la garganta: quizá en la esquina, en cualquier esquina, nos encontremos con el poema, con la luz detrás de nuestras sombras, pero felices de no haber sucumbido. Aun siendo prófugos, la claridad es nuestra, lo dice la ternura que emerge del espejo, la lámpara que arde en nuestro viaje solitario.)


André Cruchaga
Barataria, 08.V.2012

Apă de colonie

*Din copilărie, mirosul
de la mușchii de prin canaluri, de la lut, de la locuri
și de la extrema violență a învățăturii.

De la mare, ultimul semn
dat de ultimul val împrăștiat
înainte de a se reîntoarce și a ne convinge
de faptul că nu vor fi sirene.

De la noapte, prezența eterică
a unui parfum italian
rămas la modă.

De la corpul tău, aroma
cărții de aventuri
citite din nou; de asemenea însă de la adelfii
dezolate și aflate în flăcări.

Miroase a viață pârjolită.


Poem de Aurora Luque, traducere în română de Andrei Langa
Din volumul Problme de dublaj, 1982


*****

EAU DE PARFUM

De la infancia, el olor
del musgo en las acequias, del barro, de las moras
y la extrema violencia de aprenderse.

Del mar, la última nota
de la última ola desplegada
antes de regresar y convencernos
de que no habrá sirenas.

De la noche, las leves veladuras
de un perfume italiano
todavía de moda.

De tu cuerpo, el aroma
de libro de aventuras
vuelto a leer; pero también de adelfas
desoladas y ardiendo.

Huele a vida quemada.


Aurora Luque
De "Problemas de doblaje" 1982

Acuarelă

*Există călătorii ce se adaugă culorii vechi a pupilelor.
După ce a vizitat insula Calipso, oare a mai putut Odiseu
să vadă la fel ca înainte? Nu i s-a prins culoarea
precum un vraf ciudat de alge
pe pupilele sale vechi? La fel cum în ridurile
imperceptibile ale pielii
se fosilizeaze săruturi și nepăsări, așa ochii filtrează
linia de peruzea a mării ce leagănă insulele,
meduzele de ametist, albul corăbiilor.
Pielea e magazia memoriei
ca și poemul. Poate că doar niște ochi
de un verde ciudat să deseneze inopinat
și plini de lumină
un arhipelag rătăcit și plin de păduri.


Poem de Aurora Luque, traducere în română de Andrei Langa
Din volumul Carpe mare, 1996


*****

ACUARELA

Hay viajes que se suman al antiguo color de las pupilas.
Después de ver la isla de Calipso ¿es que acaso Odiseo
volvió a mirar igual? ¿No se fijó un color
como un extraño cúmulo de algas
en sus pupilas viejas? Lo mismo que en los pliegues
mínimos de la piel
se fosilizan besos y desdenes, así los ojos filtran
esa franja turquesa del mar que acuna islas,
medusas de amatista, blancura de navíos.
La piel es vertedero de memoria
lo mismo que el poema. Pero acaso unos ojos
extrañamente verdes de repente dibujen
empapados de luz
un boscoso archipiélago perdido.


Aurora Luque
De "Carpe mare" 1996

Nocturnă

*
Pentru Rosa Buk

Nocturnă, am văzut-o venind,
de la Paris, cu Chagall,
atât de plină de lumină că mă înduioșa
și a rămas mâna mea
modelând-o pe a ei
și ambele amuțiseră
până la lacrimi.

Iată că sună tăcerile,
vastul mozaic al vieții
își expune imaginile,
brațele visează
această îmbrățișare ratată.

Oftez,
adevărata Patrie se află la Paris, Rosa.


Poem de Rossana Arellano, traducere în română de Andrei Langa


*****

NOCTURNA

A Rosa Buk

Nocturna, la vi llegar,
de París, con Chagall,
tan plena de luz que me conmueve
y se quedó mi mano
moldeando la suya
y hasta las lágrimas
enmudecieron.

Ya van hablando los silencios
el gran mosaico de la vida,
expone sus óleos,
los brazos codician
ese abrazo fallido.

Suspiro,
la verdadera Patria está en París, Rosa.


Rossana Arellano

marți, 22 mai 2012


Dinții infernului

*
Te-ai dus în dricul zilei
trecând prin umbra verticală a timpului,
luând cu sine sângele meu ce-ți plângea pe buze,
uitând că pe gâtul meu alb
lăsasei imprimată pentru totdeauna
amprenta dinților infernului.


Poem de Mercedes Ridocci, traducere în română de Andrei Langa


*****

LOS DIENTES DEL INFIERNO

Te fuiste al mediodía
atravesado por la sombra vertical del tiempo,
llevándote mi sangre llorando en tus labios,
olvidando que en mi cuello blanco
dejabas marcada para siempre
la huella de los dientes del infierno.


Mercedes Ridocci

duminică, 13 mai 2012

Mă doare aerul

*
Mă doare aerul ce îmi înfășoară corpul
și-mi lasă absența ta în piele

Absență ce-mi așează visele în luminile agonice
ale vechilor felinare

Lăsând în mine durerea nuferilor morți

Mă mâhnește tare tandrețea când îmi șoptește la ureche
iar tu te ascunzi în umbră

Umbre care macină liniștea dimineților rănindu-mă
când adorm păsările

Și mă mușcă…
mă mușcă cu forță ceața unde te ascunzi
întinzând o dură pânză de păiangen ce mă apasă


Poem de Carmen Parra, traducere în română de Andrei Langa


*****

ME DUELE EL AIRE

Me duele el aire que se enrosca a mi cuerpo
y deja en mí piel tu ausencia

Ausencia que cuelga mis sueños en las luces agónicas
de las viejas farolas

Dejando dentro de mí el dolor de los nenúfares muertos

Me lastima sin piedad la ternura cuando me habla al oído
y tu te ocultas en sombras

Sombras que quiebran la quietud de las madrugadas hiriéndome
cuando duermen los pájaros

Y me muerde ….
me muerde con fuerza la niebla donde te escondes
dejando una fuerte tela de araña que me apresa


Carmen Parra

marți, 8 mai 2012

Înflorește pe neașteptate

*
Pe geamul de dincolo
crește iedera
cu compasul nocturn
al ploii într-un cvadrant
acoperit cu roșu

gândurile se rețin
între tufe de urzici
în sonul lunii desfăcându-se
ca o floare de nesomn
prin timpanele
unui poem de negură

motivele mărilor
mângâierile oaselor lor
orbesc obscuritatea umbrei mele

alerg pe canavaua
de versuri căzute în carne

o femeie și un cuvânt
se rotesc împreună și se apropie
în momentul impactului

când înflorește pe neașteptate
un dialect într-o colivie.


Poem de Montserrat Martínez, traducere în română de Andrei Langa


*****

FLORECE REPENTINO

En la ventana del otro lado
crece la hiedra
con el compás nocturno
de la lluvia en un cuadrante
ataviado de rojo

los pensamientos se demoran
en un brote de ortiga
en el sonido de la luna abriéndose
como una flor de insomnio
entre los témpanos
de un poema de niebla

los motivos de los mares
las caricias de sus huesos
ciegan la oscuridad de mi sombra

corro por atajos
de versos caídos en la carne

una mujer y una palabra
se rondan y se acercan
en el tiempo del impacto

cuando florece repentino
un dialecto en una jaula.


Montserrat Martínez

luni, 7 mai 2012

Sfântul Iulian

*We are the surviving seeds
Of the Sower,
Escaped and unharmed,
Tossed and shaken,
Shaped and chiselled
By the wild wind.
Raymond Grech, The Surviving Seeds

Of the thirsty lonely sailor in his shell
George Gregory Buttigieg, Lost at sea


Lumea devorează pleoapele noastre
ce supraviețuiesc dincolo de vise,
semințe din semănătorul trandafirului
pe care le mestecă noaptea,
peisaj pe care îl retrăim într-un poem din exil
în stilul lui d'Hélene Dorion
așezată pe maluril mării,
însă fără ca să-și trădeze statura:
voi zice prietenului meu că abia dacă mai rememorez
frunzele de dafin încolăcite la orizont,
cel care a plutit, acum da, într-o barcă de Cohen
pentru a vindeca melancolia păsărilor
de pe sârmă, când scapără spărturile
și se împrăștie dârele pietrelor aruncate
în mijlocul așchiilor dintre secole,
subțiatic, salvat, fără răni,
ales între cap și pajură,
modelat și șlefuit de vântul sălbatic.
Căută apa,
marginea imaginii ce revine,
și din nou se prinse de noi.
Își aminti de voioșia locului lovit de val:
acolo deasemenea locuia lumina.


Poem de Pere Bessó, traducere în română de Andrei Langa


*****

SAINT JULIAN

We are the surviving seeds
Of the Sower,
Escaped and unharmed,
Tossed and shaken,
Shaped and chiselled
By the wild wind.
Raymond Grech, The Surviving Seeds

Of the thirsty lonely sailor in his shell
George Gregory Buttigieg, Lost at sea



El món devora les nostres parpelles
que sobreviuen al dellà dels somnis,
llavors del sembrador de la rosa
que mastega la nit,
paisatge que revivim en un poema d'exili
a la manera d'Hélène Dorion
asseguda a vora del mar,
però refractària del tot al refet:
vés a dir al meu amic que encara recorde
les fulles de llorer enrotllades a l'horitzó,
que flote, ara sí, en un saltiró de Cohen
per a guarir la melangia dels ocells
del filferro, quan esclaten les cletxes
i es perden els solcs de les pedres gitades
al bell mig dels esquinçalls dels segles,
esmunyit, escapat, il•lés,
jugat a cara o creu,
modelat i cisellat pel vent salvatge.
Cerque l'aigua,
la riba de la imatge que retorna,
i de nou es penja de nosaltres.
Recorde la joia del lloc que renta l'ona:
També enllà habitava la llum.


Pere Bessó
De El Quadern de Malta, 2006


*****

SAINT JULIAN

We are the surviving seeds
Of the Sower,
Escaped and unharmed,
Tossed and shaken,
Shaped and chiselled
By the wild wind.
Raymond Grech, The Surviving Seeds

Of the thirsty lonely sailor in his shell
George Gregory Buttigieg, Lost at sea



El mundo devora nuestros párpados
que sobreviven más allá de los sueños,
semillas del sembrador de la rosa
que mastica la noche,
paisaje que revivimos en un poema de exilio
a la manera d'Hélene Dorion
sentada a orillas del mar,
pero refractaria del todo al rehecho:
ve a decirle a mi amigo que aún recuerdo
las hojas de laurel enrolladas en el horizonte,
que floto, ahora sí, en un brinco de Cohen
para sanar la melancolía de los pájaros
del alambre, cuando estallan las rendijas
y se pierden los surcos de las piedras lanzadas
en medio de los jirones de los siglos,
escurrido, escapado, ileso,
jugado a cara o cruz,
modelado y cincelado por el viento salvaje.
Busco el agua,
la orilla de la imagen que regresa,
y de nuevo se cuelga de nosotros.
Recuerdo el gozo del lugar que enjuaga la ola:
También allá habitaba la luz.


Pere Bessó
De El Cuaderno de Malta, 2006

Semn de întrebare

*
Agasantă această entitate nocivă
ce posedă puteri absolut involutive:
vine și apoi ne lasă, vine și pleacă de aici,
se ascunde undeva unde nu o va găsi nimeni,
făcând naveta indetectabilă de una singură
între semnele mari de întrebare
(ea însăși fiind un semn de întrebare!),
în trecere luând cu sine și pe cineva dintre noi.


Andrei Langa


*****

SIGNO DE INTERROGACIÓN

Horripilante esta entidad perniciosa
que posea poderes absolutamente involutivos:
viene y luego nos deja, viene y se va de aquí,
se mete en algun sitio donde nadie va a encontrarla,
haciendo un camino indetectable de ida y vuelta
entre los grandes signos de interrogación
(¡ella misma siendo un signo de interrogación!),
de paso llevando consigo y a alguien de nosotros.


Andrei Langa